x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta la întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia: "Statul de drept nu a fost niciodată în pericol în România"

Victor Ponta la întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia: "Statul de drept nu a fost niciodată în pericol în România"

10 Sep 2012   •   16:31
Victor Ponta la întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia: "Statul de drept nu a fost niciodată în pericol în România"

Premierul Victor Ponta, presedintele PSD, s-a intalnit in cursul zilei de luni cu reprezentantii Comisiei de la Venetia.

Intalnirea dintre seful Guvernului si reprezentantii Comisiei de la Venetia a fost organizata la Camera Deputatilor.

Premierul a sustinut in discutia cu reprezentantii Comisiei de la Venetia ca statul de drept nu a fost niciodata, in ultimele luni, in pericol in Romania si a precizat ca Guvernul vrea sa depaseasca actuala criza politica, fiind insa necesar ca toate partile sa respecte vointa romanilor.

Intr-un comunicat transmis de Guvern la finalul discutiei se arata ca vizita reprezentantilor Comisiei are loc in contextul pregatirii unei opinii privind situatia constitutionala din Romania si ca s-a discutat despre evolutiile constitutionale din Romania din ultimii ani, premierul transmitand toate informatiile necesare formularii unui punct de vedere de catre Comisie.

"Cu acesta ocazie, a fost sustinut faptul ca niciodata, in ultimele luni, statul de drept nu a fost in pericol in Romania. Primul-ministru a sustinut, de asemenea, ca Romania trebuie sa aiba un rol important in UE si sa fie ferm angajata, prin institutiile sale, in sustinerea valorilor democratice pe care se bazeaza proiectul european. Primul-ministru a anuntat intentia Guvernului de a depasi actuala criza politica, subliniind in acelasi timp nevoia ca toate partile implicate sa respecte atat deciziile institutiilor statului, dar sa si tina cont de vointa exprimata in mod democratic de romani si care transmite un semnal politic important", se arata in comunicat.

O delegatie de experti ai Comisiei de la Venetia se afla luni si marti la Bucuresti. Conform Comisiei de la Venetia, vizita are loc in contextul pregatirii unei opinii privind situatia constitutionala din Romania si OUG care amendeaza Legea CC si Legea referendumului.

Delegatia Comisiei de la Venetia a avut in cursul dupa-amiezii o intalnire cu presedintele Traian Basescu, la Palatul Cotroceni. Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la intalnirea cu reprezentantii Comisiei de la Venetia, ca majoritatea parlamentara si Guvernul din Romania au comis mai multe abuzuri in perioada 3-6 iulie.

Expertii Comisiei de la Venetia s-au intalnit, luni, si cu conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, ei fiind informati cu privire la pozitia adoptata de CSM fata de amestecul politicului la adresa autoritatii judecatoresti.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta comisia de la venetia