x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta numără pe abac parlamentarii

Victor Ponta numără pe abac parlamentarii

de Monica Stoica    |    31 Mai 2018   •   10:43
Victor Ponta numără pe abac parlamentarii

Deputatul Victor Ponta, fondatorul partidului Pro România, a afirmat cu aplomb că aşteaptă înscrierea mai multor parlamentari în această formaţiune. Acesta a declarat încrezător că vor veni încă trei parlametnari care au candidat pe listele PSD, astfel că va putea să-şi constituie un grup parlamentar.

Ponta a relatat că a purtat o discuţie cu Ion Mocioalcă, preşedintele Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, care l-a avertizat că nu i se îngăduie să formeze un grup propriu, după actualul regulament, pentru că trebuie să existe 10 parlamentari care au candidat pe aceeaşi listă. Ponta vădeşte încredere, în ciuda faptului că nu are numărul suficient de parlamentari. „Deocamdată suntem şapte. Probabil în zilele următoare vom fi zece şi, citându-l pe domnul Mocioalcă, depun cerere şi nu mai au motiv să mi-o respingă. Eu aştept mai mulţi, dar trei sigur vin, care au candidat pe listele PSD şi care sunt deputaţi”, a declarat Ponta. Fostul premier a adăugat că era pe punctul de a ataca această prevedere din regulament la CCR, dar Mocioalcă l-a calmat. De altfel, Ponta s-a arătat încrezător, după ce a făcut aritmetica deputaţilor aşteptaţi în Pro România. „Eu am crezut că i-a pus domnul Dragnea şi resping orice (…) Dacă domnul Mocioalcă mi-a dat vestea bună (...), eu m-am bucurat pentru că ştiu sigur că mai vin încă trei deputaţi. De fapt, când pleacă PMP-iştii şi băsiştii la Dragnea, or să vină nişte pesedişti la noi. Noi suntem acum noul PSD, ei sunt noul PD. Eu cred că vine şi Băsescu la Dragnea, că totuşi sunt prieteni de mult şi probabil că se reunesc. Iubirea nu se uită de-a lungul anilor”, a afirmat Victor Ponta. Chestionat dacă va primi în partid şi foşti membri PSD socotiţi „baroni locali”, Ponta a răspuns negativ şi l-a dat exemplu pe liderul CJ Vrancea, Marian Oprişan, apreciind că din cauza lui „îl ura lumea”.

“Am văzut-o astăzi la TV pe biata doamnă Dăncilcă cu tot cu Oprişan lângă, şi mi-am adus aminte cum arătam eu cu Oprişan lângă. Nu mai vreau să păţesc acest lucru niciodată. Groaznic! Acum înţeleg de ce mă ura lumea când mă vedea cu capul mare al lui Oprişan lângă mine” Victor Ponta

 

×
Subiecte în articol: Victor Ponta