x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: "Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura la Ministerul Transporturilor. PNL va face o altă propunere"

Victor Ponta: "Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura la Ministerul Transporturilor. PNL va face o altă propunere"

19 Aug 2013   •   18:40
Victor Ponta: "Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura la Ministerul Transporturilor. PNL va face o altă propunere"

Premierul Victor Ponta a anunţat că Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru şefia Ministerului Transporturilor, punctând că PNL trebuie să facă o altă propunere pentru acest minister.

"Am luat act, am vorbit cu domnul Silaghi. Aşa cum ştiţi, şi-a retras candidatura. Până luni PNL să facă o altă propunere pe care să o înainteze", a spus Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USL.

Şeful Executivului a precizat că, potrivit Constituţiei, nu mai poate exista un alt interimar. "45 de zile este durata maximă", a arătat premierul.

Ponta a adăugat că propunerea oficială, care va fi făcută cel mai probabil de PNL la începutul săptămânii viitoare, va fi transmisă oficial preşedintelui Traian Băsescu şi a arătat că regretă situaţia în care se află Ovidiu Silaghi.

"Regret că dl. Silaghi se află în această situaţie, e a doua oară într-un an când e acuzat de ceva. Sigur, va merge la DNA şi va da toate explicaţiile care i s-au cerut. Conform Constituţiei, trebuie să trimit o altă propunere şi preşedintele emite decretul", a spus premierul Ponta.

El a menţionat că nu poate face comentarii deocamdată pe baza unui comunicat primit de la DNA. "Sper că nu se dovedeşte printr-un comunicat de presă. în momentul în care s-a făcut nominalizarea eu nu ştiam nimic. Probabil că preşedintele ştia", a spus Ponta, argumentând că poate din acest motiv şeful statului nu a dorit să semneze decretul de numire.

Întrebat dacă a solicitat serviciilor specializate informaţii despre Ovidiu Silaghi, Victor Ponta a arătat că nu a primit informaţii referitoare la existenţa unui dosar DNA şi a adăugat că, de altfel, este ilegal să dezvăluie ceea ce primeşte din rapoartele unor astfel de servicii.

Premierul a mai spus, în context, că nu îşi doreşte să aibă acces la dosarele DNA, acest lucru nefiind normal pentru nimeni din lumea politică.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a dorit să-l felicite public pe Ovidiu Silaghi pentru decizia de a-şi retrage mandatul, pentru că nu obstrucţionează Justiţia, la fel cum procedează de altfel şi PNL. El a adăugat că PNL se va reuni şi Biroul Permanent va nominaliza o altă persoană cel mai probabil pe 26 august.

"Este o decizie personală a dânsului, astfel încât să nu obstrucţioneze justiţia. Dânsul se consideră nevinovat. Din punct de vedere al PNL, apreciem şi felicităm poziţia d-lui Silaghi privind retragerea sa", a spus Chiţoiu.

×
Subiecte în articol: ovidiu silaghi ponta dna