x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: "Poziţia noastră în privinţa Roşia Montană rămâne neschimbată"

Victor Ponta: "Poziţia noastră în privinţa Roşia Montană rămâne neschimbată"

de Agerpres    |    05 Iun 2012   •   16:37
Victor Ponta: "Poziţia noastră în privinţa Roşia Montană rămâne neschimbată"

Aflat la Tulcea, premierul Victor Ponta spune ca pozitia Guvernului in ceea ce priveste proiectul Rosia Montana nu s-a schimbat in ultima vreme si ca ultimele declaratii ale ministrului Economiei, Daniel Chitoiu, pe tema valorificarii zacamintelor naturale faceau referire la proiectul Cupru Min.

"L-am intrebat pe domnul ministru cu privire la acele declaratii, iar domnia sa mi-a spus ca a vorbit despre Cupru Min. In ceea ce priveste proiectul Rosia Montana, acesta se va realiza doar dupa ce se va raspunde la trei intrebari. Prima - se asigura cele mai inalte standarde de protectie a mediului? Daca da, mergem mai departe, iar daca nu, nu. A doua intrebare - se asigura un beneficiu mult mai mare decat era vorba pana acum pentru statul roman - 4% redeventa si 19% participarea noastra la proiect? Daca nu, nu mergem mai departe. Si al treilea punct - Rosia Montana este un proiect care se face pentru romani sau este pentru niste politicieni care vorbesc toata ziua la televizor despre acest proiect, evident, dezinteresat si sper ca ati sesizat ghilimelele. Pozitia noastra nu s-a schimbat cu nimic si pana la proba contrara il cred pe domnul Chitoiu", a declarat premierul Victor Ponta.

Ministrul Economiei a declarat la finele saptamanii trecute ca este convins ca proiectul Rosia Montana va demara in acest an, in urma publicarii acestor afirmatii organizatia Alburnus Maior solicitand premierului Victor Ponta demisia ministrului Daniel Chitoiu.

×
Subiecte în articol: roşia montană Victor Ponta