x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta și Mihai Tudose își cer, reciproc, demisia

Victor Ponta și Mihai Tudose își cer, reciproc, demisia

de Ion Alexandru    |    06 Noi 2019   •   08:07
Victor Ponta și Mihai Tudose își cer, reciproc, demisia

Votul acordat de mai mulți parlamentari Pro România pentu instalarea Guvernului Orban a generat un conflict fără precedent în interiorul acestui partid. Victor Ponta l-a acuzat, în principal, pe Mihai Tudose că a negociat cu liberalii, pe la spatele său, și îi cere să plece din partid. Iar pe cei care au încălcat decizia de a nu vota îi amenință cu excluderea. În replică, Tudose îl acuză pe Ponta de practici „dragniste” și îi cere lui să părăsească partidul.

 

După ce șapte deputați Pro România au votat guvernul Ludovic Orban și liderul partidului, Victor Ponta, le-a cerut demisia, în Pro România se discută despre o scindare iminentă. În acest moment, se încearcă să se evite un scandal monstru și ruptura să aibă loc cât mai civilizat. Dacă se ajunge la o ședință pentru excluderea lui Georgian Pop, Mircea Banias, Sorin Cîmpeanu, Damian Florea, Daniel Constantin, Emilia Meiroșu și Liviu Balint, pot apărea probleme mari de tot, spun sursele citate, mai ales că în două cazuri - Constantin și Cîmpeanu - e vorba de prim-vicepreședinți ai partidului, dar și de copreședintele alianței electorale „Un OM” . Parlamentarii din Pro România care au votat cu Orban spun că nu prea există bază statutară pentru excluderea lor, că s-ar ajunge la un război inutil în instanță și că deciziile oricum trebuie să treacă pe la președintele comisiei de etică a partidului, care este Sorin Cîmpeanu, unul din „disidenți”, fapt care ar complica suplimentar lucrurile.

 

Atacuri pe Facebook

Ieri dimineață, fostul premier Mihai Tudose a postat un comentariu virulent pe Facebook, la adresa lui Victor Ponta, pe care îl acuză că are „Școala lui Dragnea”. „Adică: cine nu e de acord cu mine, cine nu face ce spun eu... este exclus din partid, supus oprobriului public, acuzat de trădare, înfierat, desființat etc...  (…) Liderul spune public că dă afară fondatorii partidului (care ocupă și primele poziții de conducere în partid). Dragnea l-a exclus din PSD pe secretarul general Marian Neacșu, acuzându-l că negociază cu Orban.... (acuzație nefondată, nedovedită, de un ridicol extrem). Nu cumva vi se pare că se repetă scenariul... Pe mine m-a acuzat acum VVP de același lucru... și ieri era revoltat că eu am plecat de la guvern de frica lui Dragnea!!! El a plecat de la partid și de la guvern pe Facebook... și încă nu ne-a spus de frica cui”, precizează Tudose.

Acesta mai spune că, în condițiile în care toate negocierile duse de Victor în ultimul timp, fără girul unui for statutar, au eșuat, „în condițiile în care ești foarte deranjat că nici cei mai apropiați colegi din conducerea Pro România nu-ți împărtășesc «strategiile».... nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninți tu cu excluderi și schimbări de președinți de organizații, de excluderi de membri fondatori și oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul... nu ai vrea tu, Victor, să-ți dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm”.

 

 

 

×