x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Videanu despre Bazac: "Este victima unei decizii politice"

Videanu despre Bazac: "Este victima unei decizii politice"

02 Oct 2009   •   00:00

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, astăzi, la preluarea interimatului la Ministerul Sănătăţii, că regretă plecarea de la conducerea acestei instituţii a lui Ion Bazac, despre care a spus că este "victima unei decizii politice".



"Încep prin a-mi exprima profundul regret, atât personal, cât şi din punct de vedere politic, că Ionuţ Bazac, din cauza conjuncturii politice, a trebuit să plece din Guvern. Atât eu, cât şi primul-ministru am apreciat enorm activitatea desfăşurată de Ionuţ Bazac în fruntea Ministerului Sănătăţii. (...) Vreau să spun că este victima unei decizii politice, care nu ţine nici de voinţa lui, nici de voinţa mea. Din păcate, am sacrificat o ţară pentru un om şi efectele se văd', a afirmat Videanu.

Ministrul Economiei a asigurat că va gira în interimatul său continuarea politicii duse de Ion Bazac în Ministerul Sănătăţii şi că va ţine legătura cu el pentru toate problemele importante, anunţă Agerpres. La rândul său, Ion Bazac a declarat că speră să fie continuate proiectele pe care le-a început la Ministerul Sănătăţii.

'Sper că domnul ministru şi echipa care rămâne la Ministerul Sănătăţii vor putea să ducă mai departe ceea ce am început', a spus ministrul demisionar. (V.A.)

×