x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO. Bode spune că tronsoanele de autostradă unde lucrările sunt gata în proporție de 90% ar trebui să fie deschise până la sfârșitul anului

VIDEO. Bode spune că tronsoanele de autostradă unde lucrările sunt gata în proporție de 90% ar trebui să fie deschise până la sfârșitul anului

22 Iul 2020   •   16:48
VIDEO. Bode spune că tronsoanele de autostradă unde lucrările sunt gata în proporție de 90% ar trebui să fie deschise până la sfârșitul anului
Sursa foto: Foto: Facebook/ Lucian Bode

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că toate tronsoanele de autostradă unde lucrările sunt gata în proporție de 90%, adică peste 80 de kilometri, ar trebui să fie deschise până la sfârșitul acestui an.

„În acest moment se lucrează pe 219 kilometri de autostradă, drum expres şi variante ocolitoare, şi credem că până la sfârşitul anului vom putea da ordine de începere a lucrărilor pentru încă 86 de kilometri de autostradă, drum expres şi variante ocolitoare", a afirmat Lucian Bode.

De asemenea, ministrul Tranporturilor a declarat că lucrările sunt avansate pe Autostrada Transilvania, unde în august vor fi finalizați 25 de kilometri.

„Suntem foarte avansaţi pe Autostrada Transilvania, unde în august vor fi finalizaţi 25 de kilometri şi avem toate condiţiile să fie daţi în trafic, pe varianta ocolitoare Bacău, apoi pe cei 10 kilometri dintre Râşnov şi Cristian, unde antreprenorul s-a angajat că va finaliza cu opt luni mai devreme decât prevede contractul. De asemenea, la Rădăuţi, antreprenorul s-a angajat să finalizeze în acest an varianta ocolitoare. Deci acestea sunt obiectivele unde avem un progres fizic de 90% şi care vor putea fi date în trafic în acest an. De asemenea, Sebeş-Turda, cu cele două loturi, unde avem progres de peste 90%, noi ne dorim să fie finalizate şi date în trafic în acest an", a mai spus Lucian Bode.

Conferință de presă susținută de către ministrul Lucian Bode referitoare la prezentarea Planului investițional pentru...

Publicată de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor România pe Miercuri, 22 iulie 2020

 

×