x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Viorica Dăncilă: Astăzi adoptăm proiectul de buget pentru anul 2019. Pilonii principali sunt: sănătate, educaţie, investiţii publice

Viorica Dăncilă: Astăzi adoptăm proiectul de buget pentru anul 2019. Pilonii principali sunt: sănătate, educaţie, investiţii publice

08 Feb 2019   •   12:47
Viorica Dăncilă: Astăzi adoptăm proiectul de buget pentru anul 2019. Pilonii principali sunt: sănătate, educaţie, investiţii publice

Guvernul va adopta în şedinţa de vineri bugetul de stat pe acest an, a anunţat, la începutul reuniunii, premierul Viorica Dăncilă.
"Astăzi adoptăm proiectul de buget pentru anul 2019. Proiectul a fost intens dezbătut cu toate părţile relevante şi în constituirea lui am avut în vedere susţinerea a trei piloni principali: sănătatea, educaţia şi investiţiile publice. De asemenea, am luat în calcul alocări bugetare care vor onora obligaţiile asumate de România în faţa partenerilor externi, cum ar fi 2% din PIB pentru Apărare, ceea ce asigură respectarea angajamentelor asumate de România în relaţia cu partenerii NATO şi sumele necesare organizării acţiunilor Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene", a declarat Dăncilă.
Potrivit prim-ministrului, Ministerul Fondurilor Europene are un buget "record" de 2,3 miliarde de lei, din care 2,09 miliarde credite bugetare alocate proiectelor europene.
"Pentru prima dată, valoarea PIB va depăşi suma de 1.000 miliarde de lei. Iată încă o confirmare a măsurilor bune de stimulare economică", a susţinut Viorica Dăncilă, care a afirmat că deficitul bugetar se va păstra la 2,55% din PIB.
"Asigurăm finanţarea majorării pensiilor şi a salariilor din sistemul public, plata drepturilor şi a indemnizaţiilor sociale şi susţinerea politicilor de stimulare economică, măsuri asumate prin programul de guvernare. Continuăm creşterea punctului de pensie cu 15% începând cu 1 septembrie 2019, de la 1.100 la 1.265 lei şi a pensiei minime cu 10%, de la 640 la 704 lei. Asigurăm majorarea salariului minim lunar garantat în plată în mod diferenţiat la 2.080 lei faţă de 1.900 lei anul trecut, la 2.350 lei pentru persoanele cu studii superioare şi minim un an vechime, la 3.000 de lei pentru persoanele angajate în sectorul firmelor cu minimum 80% cifra de afaceri în sectorul construcţiilor", a menţionat premierul.
Dăncilă a spus că sănătatea reprezintă o prioritate zero pentru Guvern, iar anul acesta finanţarea va fi cu 6,1 miliarde le mai mare decât sumele cheltuite anul trecut.
"Vom finaliza investiţiile pentru reabilitare, extindere şi dotare a unităţilor sanitare începute în anii trecuţi, cum ar fi: Spitalul de Pediatrie Timişoara, spitalele din Fălticeni, Neamţ, Hunedoara şi Bistriţa. Anul acesta, Ministerul Sănătăţii are ca prioritate îmbunătăţirea serviciilor medicale acordate copiilor în Programul Naţional de Sănătate 'Mama şi copilul', prin care se vor achiziţiona 1.000 de incubatoare", a explicat prim-ministrul.
Conform premierului, pentru educaţie s-a alocat cu 47% mai mult decât anul trecut, de la 21 de miliarde lei la 30,8 miliarde lei, banii mergând atât spre investiţii, cât şi pentru majorările salariale.
Ea a precizat că printre programele importante care vor fi derulate în perioada următoare se numără dotarea fiecărei clase pentru elevii din clasele V-XII cu table electronice interactive, rechizite în valoare de 0,7 miliarde de lei pentru aproximativ două milioane de copii, majorarea cu 25% a veniturilor nete ale cadrelor didactice. 

AGERPRES

×