x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Viorica Dăncilă: Proiectul european a fost modelat de multiplele crize prin care a trecut

Viorica Dăncilă: Proiectul european a fost modelat de multiplele crize prin care a trecut

15 Ian 2019   •   16:26
Viorica Dăncilă: Proiectul european a fost modelat de multiplele crize prin care a trecut
Sursa foto: Captura video

Proiectul european, în forma sa de astăzi, a fost modelat de multiplele crize prin care a trecut, a declarat marţi, la Strasbourg, premierul Viorica Dăncilă, care prezintă în faţa Parlamentului European reunit în sesiune plenară priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, cu accent pe coeziune şi valori comune, siguranţă şi consolidarea Europei ca actor global.
''Exercitarea Preşedinţiei rotative de către România în următoarele 6 luni nu este doar o datorie formală'', a declarat şefa executivului român, declarându-se conştientă de faptul că prima etapă a acestei preşedinţii ''va fi intensivă şi redusă ca timp'' în ceea ce priveşte procesul decizional. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: viorica dancila