x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vlad Voiculescu: Orice măsură decisă în favoarea medicilor este un beneficiu direct şi pentru pacienţi

Vlad Voiculescu: Orice măsură decisă în favoarea medicilor este un beneficiu direct şi pentru pacienţi

06 Aug 2016   •   21:55
Vlad Voiculescu: Orice măsură decisă în favoarea medicilor este un beneficiu direct şi pentru pacienţi
Sursa foto: Foto: Facebook

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, spune că medicii merită creşterea plăţii pentru gărzile făcute şi arată că orice măsură decisă în favoarea medicilor este un beneficiu direct şi pentru pacienţi.

''Medicii merită această mărire, ştiu că toată ţara este de acord cu asta. Şi pacienţii merită respect din partea medicilor şi servicii medicale fără plic. Ştiu că toţi medicii îşi doresc asta. Sistemul sanitar trebuie să aibă grijă în primul rând de oameni: de pacienţi şi de medici. Orice măsură decisă în favoarea medicilor este un beneficiu direct şi pentru pacienţi'', a scris Voiculescu, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Guvernul a decis că plata gărzilor suplimentare efectuate de medici se va face pornind de la baza salarială crescută prin intermediul Ordonanţei de Urgenţă 20 /2016, începând cu data de 1 octombrie, a informat MS printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, creşte plata gărzilor suplimentare ale medicilor prin raportarea la salariul de bază majorat de la 1 august. De asemenea, ''garda obligatorie'' va beneficia de acordarea sporului de 25% pe timpul de noapte lucrat, iar medicii care au obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale din 2010 încoace vor primi sporul legal de 15% care, până la 1 august, nu mai fusese acordat. Totodată, MS evaluează modalităţi de remunerare a medicilor rezidenţi de anii I şi II pentru gărzile pe care le fac. AGERPRES

×