x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vom avea cazinouri în Delta Dunării şi pe insula Belina

Vom avea cazinouri în Delta Dunării şi pe insula Belina

de Marius Gîrlașiu    |    08 Noi 2017   •   09:07
Vom avea cazinouri în Delta Dunării şi pe insula Belina

Senatul a adoptat luni iniţiativa legislativă a senatorului PSD Şerban Nicolae care prevede scutirea de taxe şi impozite pentru cazinouri, magazine şi pensiuni care se construiesc pe insule şi grinduri, inclusiv în Delta Dunării. Dacă va trece şi de Camera Deputaţilor, acest proiect de lege va transforma celebra Insulă Belina într-un adevărat paradis fiscal.

Legea propusă de Şerban Nicolae a trecut de Senat cu 65 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, urmând să ajungă la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Iniţiativa legislativă prevede scutiri de taxe şi impozite pentru afeceriştii care îşi vor deschide cazinouri, săli de jocuri de noroc, magazine, pensiuni şi afaceri cu energie regenerabilă pe anumite terenuri, ca de exemplu insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat „cu potenţial de exploatare economică, rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică şi care fac parte din domeniul public al statului”. Potrivit expunerii de motive, în scopul dezvoltării activităţilor economice, creării de locuri de muncă şi creşterii veniturilor bugetare, pe aceste terenuri, dar şi pe construcţiile ridicate pe acestea şi activităţile economice aferente, se va institui un regim fiscal derogatoriu şi un regim juridic special.

Şi Teodorovici a contribuit cu idei

Potrivit unui amendament depus de senatorul PSD Eugen Teodorovici, în Comisia de Buget a Senatului, dispoziţiile legii se vor aplica inclusiv terenurilor prevăzute de Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, terenurilor care au regim de arie naturală protejată, terenurilor aflate în parcuri urbane şi în zone de agrement intravilan, terenurilor inundabile, terenurilor folosite pentru exploataţii agricole sau piscicole şi terenurilor pentru care există deja un regim fiscal derogatoriu. Şi aceste terenuri vor fi scutite de impozitul pe teren şi taxa pe teren. În privinţa jocurilor de noroc, toate taxele şi impozitele prevăzute de dispoziţiile OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea acestor activităţi se vor reduce cu 50%.

Senatoarea USR Florina Presadă a anunţat că va sesiza Consiliul Concurenţei în ceea ce priveşte legea lui Şerban Nicolae, iar dacă proiectul va trece în această formă şi de Camera Deputaţilor, atunci va sesiza Curtea Constituţională deoarece nu se respectă regimul proprietăţii publice. „Deoarece propunerea prezintă numeroase probleme de ordin tehnic, am luat decizia să sesizez Consiliul Concurenței în ceea ce privește scutirile de la plata impozitului pe teren și a taxei pe teren deoarece acestea intră în contradicție cu legislația privind ajutorul de stat, Comisia Europeană în ceea ce privește sistemul comun al taxei pe valoare adăugată (regimul TVA în interiorul Uniunii Europene) și Ministerul Mediului în ceea ce privește activitățile economice permise în Delta Dunării”, a reacţionat Presadă.

×
Subiecte în articol: senatul