x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vosganian: Ideea că PSD, susţinut de ALDE, doreşte schimbarea lui Grindeanu este o idioţenie

Vosganian: Ideea că PSD, susţinut de ALDE, doreşte schimbarea lui Grindeanu este o idioţenie

06 Iun 2017   •   20:10
Vosganian: Ideea că PSD, susţinut de ALDE, doreşte schimbarea lui Grindeanu este o idioţenie
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat marţi, la Petroşani, că nu se impune o schimbare din funcţie a premierului Sorin Grindeanu şi nici a miniştrilor din guvern, el apreciind că o remaniere a prim-ministrului ar reprezenta 'un cadou nesperat' pentru preşedintele Klaus Iohannis. 

"Ideea că PSD, susţinut şi de ALDE, doreşte schimbarea lui Grindeanu este o idioţenie. Cei care susţin aşa ceva nu înţeleg nimic din mecanismele politice. Orice tentativă de a şubrezi poziţia lui Grindeanu este un cadou nesperat pentru Iohannis şi pentru opoziţia pedisto-penelistă", a spus Vosganian. 

El a susţinut că schimbarea unui prim-ministru este "o chestiune foarte complicată", apreciind că discuţiile despre posibile remanieri ale miniştrilor ştirbesc din autoritatea acestora. 

"De când se instaurează un guvern începe sarabanda remanierilor. (...) Autoritatea instituţiilor e la fel de importantă ca petrolul sau cărbunele, este o resursă, or, în România nu mai există autoritatea instituţiilor', a explicat Varujan Vosganian. 

Vicepreşedintele ALDE a fost prezent marţi în Valea Jiului pentru a susţine candidatura lui Constantin Brânduşe (ALDE) în campania electorală pentru funcţia de primar al municipiului Lupeni, în alegerile parţiale de duminică, 11 iunie. AGERPRES

×