x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică VOT UNANIM / Dragnea, nominalizat la şefia Internelor

VOT UNANIM / Dragnea, nominalizat la şefia Internelor

de Lavinia Dimancea    |    20 Ian 2009   •   00:00
VOT UNANIM / Dragnea, nominalizat la şefia Internelor

Susţinut de baronii locali, Liviu Dragnea este alesul PSD pentru postul de ministru al Administraţiei şi Internelor. Fără a avea concurent, Dragnea a fost desemnat ieri cu unanimitate de voturi în Comitetul Executiv Naţional al partidului să ocupe funcţia deţinută de Gabriel Oprea.



Şeful pesediştilor teleormăneni şi-a adjudecat astfel fără emoţii ministerul, el fiind singura variantă discutată ieri în şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN), ce a avut loc înainte de Comitetul Executiv Naţional (CEx). Geoană l-a propus în această şedinţă pe Dragnea, numele lui Dan Nica, ministru interimar la MAI, dispărând complet din schemă, deşi duminică era văzut în cărţi de unii pesedişti. Nica explica ieri pe holurile Parlamentului, unde a avut loc reuniunea, că el nu dorea să candideze la postul de ministru al Internelor şi că ar fi făcut-o dacă preşedintele partidului i-ar fi cerut acest lucru. Ceea ce s-a dovedit o simplă formalitate la CEx, expediată în câteva minute – nominalizarea lui Dragnea – fusese “anticipată” încă din cursul dimineţii, înaintea BPN, de Radu Mazăre şi Marian Vanghelie, care l-au dat ca sigur pe Dragnea drept ministru al Internelor. De altfel, mai mulţi pesedişti spuneau ieri că varianta Dragnea era dinainte bătută în cuie. “Nu a fost deloc o surpriză. Se ştia de câteva zile că Dragnea va fi la Ministerul Internelor”, ne-a declarat unul dintre liderii PSD. Pentru a se instala însă la minister, Dragnea trebuie să fie acceptat şi de preşedintele Traian Băsescu, cel care semnează decretul de numire a acestuia în funcţie. Deşi s-a speculat că şeful statului nu îl agreează prea mult pe liderul PSD Teleorman, fost pedist, acesta ar fi primit totuşi girul de la Cotroceni, după cum a sugerat Mircea Geoană. Liderul PSD a declarat că a avut ieri o discuţie cu preşedintele Băsescu şi cu premierul Emil Boc despre nominalizarea lui Dragnea, precizând că şeful statului a primit propunerea PSD “extrem de corect şi de instituţional”. Şi Dragnea s-a arătat destul de optimist în privinţa lui Băsescu, el declarând că nu crede că şeful statului va avea o obiecţie legată de numirea sa la MAI, deşi nu are o garanţie că acesta va semna decretul de numire. “N-am nici o garanţie. Urmăm procedura prevăzută în protocol, va urma procedura legală şi constituţională, aşteptăm. Eu cred că preşedintele României va fi de acord”, a spus Dragnea, declarându-se “copleşit” de încrederea preşedintelui şi a colegilor de partid şi precizând că a luat “decizia grea” de a merge la MAI considerând că “o brumă de experienţă” pe care a acumulat-o “poate ajuta această ţară”.

MINISTRU, MAI TARE CA ŞEF DE CJ
Prin luarea “deciziei grele”, Dragnea a ales astfel între minister şi şefia Consiliului Judeţean Teleorman, poziţie pe care o deţine din 2004 şi pe care nu ar fi dorit să o abandoneze, după cum le spunea unora prin partid. Că râvneşte la un post de ministru s-a vorbit însă dinainte de instalarea actualului Guvern în funcţie, când numele său a fost pus fie în dreptul Ministerului de Interne, fie la Ministerul Transporturilor, dar fără succes. Plecând acum la MAI, Dragnea este însă obligat să renunţe la şefia CJ Teleorman, urmând să fie organizate alegeri pentru desemnarea unui nou preşedinte. Cât priveşte poziţia din PSD, Dragnea aspiră şi aici la mai multă putere, el dorind funcţia de secretar general, din care a demisionat Titus Corlăţean, el putând în acest fel să controleze filialele partidului. Vicepreşedinte al PSD în momentul de faţă, Dragnea ar putea să preia postul de secretar general interimar, până la organizarea unui congres în care va fi aleasă noua conducere a partidului. Decizia privind interimatul va fi luată însă abia la 7 februarie, când va fi convocat un alt Comitet Executiv Naţional pentru a lua o astfel de decizie.

×
Subiecte în articol: politic dragnea