x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică VOTUL TINERILOR/“Oamenii politici spun mai mult baliverne”

VOTUL TINERILOR/“Oamenii politici spun mai mult baliverne”

de Eugenia Mihalcea    |    20 Noi 2008   •   00:00
VOTUL TINERILOR/“Oamenii politici spun mai mult baliverne”

Aproape 1.400.000 de tineri care au devenit majori în ultimii ani şi care nu au trăit nici o zi în comunism ar putea merge la vot la 30 noiembrie. Studiile arată însă că liceenii şi studenţii nu sunt interesaţi de politică şi prin urmare nici de alegerile parlamentare.

Nici politicienii nu pun mare preţ pe cei 7% dintre alegătorii români. Mesajele electorale se adresează celor pe care sunt siguri că se vor prezenta la urne – bătrânilor. Votul tinerilor însă ar putea înclina balanţa scrutinului şi ar aduce schimbarea.

Au 18 ani, numeroase medalii câştigate la olimpiadele internaţionale de matematică şi informatică, minţi strălucite

şi drept de vot. Le lipseşte însă dorinţa de a merge la urne la 30 noiembrie, din cauză că – spun ei – nu au pe cine să pună ştampila. Nu prea citesc ziare, dar cu toate acestea îşi adună informaţiile de care au nevoie de pe internet. Timpul lor este preţios – se împart între şcoală, pregătire, calculator şi prieteni – şi nu sunt dispuşi să piardă ore întregi uitându-se la emisiuni electorale, unde diverşi candidaţi spun “baliverne” şi aruncă în luptă promisiuni pe care nu le respectă.

Votul lor ar putea aduce schimbarea, ar înclina balanţa, care este trasă într-o parte, de ani buni, de electoratul în vârstă, mereu prezent la urne, după cum spune analistul politic Bogdan Teodorescu. “Orice implicare a unei noi categorii la vot poate determina schimbări politice importante. Să nu uităm că, măcar la nivelul sondajelor de opinie, PSD şi PD-L sunt la distanţă de 3-4 procente. Deci un ipotetic aflux de voturi suplimentar şi neaşteptat spre una din părţi poate provoca schimbarea câştigătorului unui scrutin”, a explicat Teodorescu.

INSPIRAŢI DE OBAMA
Cosmin Gheorghe şi Mădălina Perşu sunt elevi la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, un colegiu privat care oferă burse de studiu olimpicilor şi viitorilor olimpici la ştiinţe exacte. Liceenii, care se încadrează în portretul tânărului român – dezinteresat de politică şi scârbit de politicienii români care au interese şi sunt lipsiţi de profesionalism –, spun că nu vor merge la vot la 30 noiembrie. Poate anul viitor, la prezindenţiale, dacă îi va inspira vreun candidat.

Deocamdată le place doar preşedintele american Obama, un politician “care are atitudine”.

Cosmin, elev în clasa a XII-a, a luat medalii atât la Olimpiada Internaţională de Informatică, cât şi la competiţia europeană de profil. Are la dispoziţie doar câteva zeci de minute pentru a spune pe scurt că nu crede că merge la alegeri, deşi este conştient că votul lui ar conta. “Mă mai uit din când în când la o emisiune tv, dar nu am chef de toate certurile celor care candidează. Pot să nu mă duc la vot, pentru că nu cred că este cineva care să merite votul meu”, spune Cosmin.

Campaniile, pe de altă parte, nu i-au oferit nici o informaţie care să-i fie de ajutor în luarea unei decizii. “Sunt foarte puţin informative. Fiecare promite marea cu sarea, politicienii spun mai mult baliverne”, completează olimpicul de la Liceul Internaţional de Informatică, uşor jenat că “a spus-o şi pe asta”.

Nu este însă singurul care gândeşte aşa.

Un studiu realizat în 2005 de Gallup Organization pentru British Council arată faptul că tinerii se simt marginalizaţi şi spun că au alte valori faţă de cele care funcţionează în viaţa politică.

“Clasa politică din România are interese şi este lipsită de profesionalism”, mai cred tinerii intervievaţi în 2005.

Faptul că mesajele electorale nu sunt adresate tinerilor este confirmat de Bogdan Teodorescu. “Tinerii nu s-au regăsit niciodată în mesajele electorale ale partidelor. Acest fenomen s-a petrecut tocmai fiindcă partidele au pornit de la ideea că tinerii nu votează şi că efortul ar fi prea mare pentru un rezultat electoral prea mic”, spune analistul politic.

CAMPANII PENTRU VĂRSTNICI
Colega lui Cosmin, Mădălina Perşu, a împlinit de curând 18 ani. “Dacă nu m-aţi fi întrebat dacă merg sau nu la vot nici, nu mi-aş fi dat seama că pot vota”, spune fata, care precizează că nu era în planurile ei să meargă la alegeri. “Ştiam că s-a decalat o competiţie de matematică din cauza alegerilor, dar nu m-am gândit nici o secundă că voi merge să votez. Oricum, sunt din Drăgăşani şi nu voi fi acasă pe 30”, completează olimpica internaţională, fără urme de regret.

Deşi se grăbeşte la pregătire, Cosmin mai adaugă că nu înţelege cum este cu colegiile electorale şi sunt prea mulţi potenţiali parlamentari, pentru a se informa despre toţi. “Toţi zic acelaşi lucru, îşi prezintă programul electoral, dar pătura noastră politică nu este suficient de educată pentru a se teme de ce se întâmplă dacă nu îşi onorează promisiunile”, completează olimpicul. De altfel, majoritatea mesajelor electorale sunt de stânga, orientate spre ideea de “cadouri”, după cum explică Bogdan Teodorescu, iar tinerii sunt foarte puţin capacitabili de acest tip de abordare electorală.

 

Portret de tânăr est-european

Tinerii polonezi, cehi şi unguri, născuţi după 1989, apreciază foarte mult libertatea de care dispun, dar nu îi interesează societatea în care trăiesc, arată un studiu Reuters realizat în 2007. Pe de altă parte, mulţi dintre aceştia sunt nemulţumiţi de vieţile lor, se simt înstrăinaţi şi nu îi interesează absolut deloc politica. Cu alte cuvinte, pe lângă libertatea câştigată o dată cu prăbuşirea comunismului, tinerii au acumulat şi o oarecare nesiguranţă în faţa problemelor vieţii, o fugă continuă după bunuri materiale şi un grad de incertitudine în privinţa viitorului.

În Ungaria, de exemplu, cei care au 18-19 ani îşi trăiesc vieţile departe de scena politică şi mai aproape de cea a străzii. Şi în Polonia, tinerii se chinuiesc mai degrabă să părăsească ţara decât să încerce să-şi facă un viitor acolo. Sociologii care au făcut studiul Reuters sunt de părere că aceste caracteristici sunt generale pentru toţi cei născuţi după 1989 în ţările central şi est-europene, marcate puternic de comunism. Hanna Swida-Ziemba, profesor de sociologie la Universitatea din Varşovia, afirmă că mulţi tineri polonezi nu sunt interesaţi de valori precum cetăţenia, patriotismul sau loialitatea faţă de societate.


“Mă mai uit din când în când la o emisiune tv, dar nu am chef de toate certurile celor care candidează. Pot să nu mă duc la vot, pentru că nu cred că este cineva care să merite votul meu”
Cosmin, elev în clasa a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti

×
Subiecte în articol: politic votul tinerii