x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Zgonea: Ca naţiune îi datorăm recunoştinţă veşnică lui Constantin Brâncoveanu

Zgonea: Ca naţiune îi datorăm recunoştinţă veşnică lui Constantin Brâncoveanu

de Agerpres    |    16 Aug 2014   •   17:53
Zgonea: Ca naţiune îi datorăm recunoştinţă veşnică lui Constantin Brâncoveanu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, consideră că voievodului martir Constantin Brâncoveanu îi datorăm, ca naţiune, respectul şi recunoştinţa veşnică pentru valorile pe care le-a pus mai presus decât propria viaţă şi a familiei sale.

Valeriu Zgonea a participat sâmbătă la biserica Sf. Gheorghe Nou la manifestările religioase prilejuite de împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni.

"Reprezintă o onoare să particip la comemorarea martiriului Sfinţilor Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la sacrificiul făcut de domnitor şi familia acestuia pentru păstrarea credinţei şi a spiritualităţii româneşti. Pentru valorile pe care Constantin Brâncoveanu le-a pus mai presus decât viaţa sa şi a familiei sale, ca naţiune îi datorăm respectul şi recunoştinţa veşnică. Dumnezeu să-i odihnească", a afirmat Valeriu Zgonea, într-un comunicat de presă.

La slujba oficiată de Patriarhul Daniel la Biserica "Sfântul Gheorghe Nou" din Capitală, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni, au participat mii de persoane, liturghia fiind precedată de resfinţirea bisericii.

La eveniment au fost prezenţi premierul Victor Ponta, alături de vicepremierii Gabriel Oprea şi Daniel Constantin, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

"2014 este Anul Brâncoveanu, un omagiu pentru personalitatea marelui domnitor Constantin Brâncoveanu de la al cărui martiriu se împlinesc 300 de ani, precum şi o rememorare a vremurilor şi a faptelor de glorie care au marcat istoria, identitatea naţională şi cultura românească", se menţionează în comunicat. 

×
Subiecte în articol: constantin brancoveanu valeriu zgonea