x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Zgonea, despre cazul Petre Roman: Răspunderea este, aşa cum scrie în Constituţie, colectivă

Zgonea, despre cazul Petre Roman: Răspunderea este, aşa cum scrie în Constituţie, colectivă

20 Sep 2016   •   15:41
Zgonea, despre cazul Petre Roman: Răspunderea este, aşa cum scrie în Constituţie, colectivă

Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, a explicat marţi, în plen, că nu este vinovat de situaţia din 2015 când lui Petre Roman i s-a revocat mandatul, arătând că preşedintele forului legislativ şi plenul nu votează, iar potrivit Constituţiei răspunderea este colectivă. 

El a spus că s-a abţinut de la votul din plen prin care Petre Roman poate să îşi reia mandatul, arătând că membrii Comisiei juridice au scris în raport "câteva lucruri neadevărate". 

"Odată ce au trecut cele 15 zile de la depunerea jurământului (deputaţilor - n.r.), Camera Deputaţilor nu judecă sub nicio formă incompatibilităţi. Camera Deputaţilor pune în aplicare o decizie definitivă a ÎCCJ. Toate aceste lucruri am vrut să le spun, pentru că în ultima perioadă s-au spus foarte multe lucruri la microfon, dar asta s-a omis. Preşedintele Camerei sau preşedintele de şedinţă care semnează ia act, el nu votează şi nici plenul nu votează. Răspunderea este, aşa cum scrie în Constituţie, colectivă. Atunci când vrem să căutăm vinovaţi pentru deciziile noastre este bine câteodată, aşa cum spunea şi doamna Gorghiu, să ne uităm şi noi în oglindă fără să facem pe cineva din această sală vinovat", a afirmat Zgonea. 

Deputatul liberal Alina Gorghiu a spus, la rândul său, că nu e momentul pentru a găsi vinovaţii de această situaţie, arătând că atunci când o instituţie ca Parlamentul României greşeşte este onorabil să îşi repare greşeala. 

"Nu cred că e momentul să găsim vinovaţi. Domnul Zgonea făcea o pledoarie de disculpare, nu cred că e cazul. Am greşit cu toţii. Atunci când o instituţie cum este Parlamentul României greşeşte, eu cred că este onorabil şi decent să spună că a greşit şi să îşi repare acea greşeală. Suntem în situaţia în care Parlamentul spune: am greşit şi reparăm prejudiciul pe care l-am făcut unui om", a susţinut Gorghiu. 

Deputatul social-democrat Eugen Nicolicea a replicat că Valeriu Zgonea s-a autoincriminat. "Cred că domnul Zgonea mai bine nu vorbea, că s-a autoincriminat. Nu există nicio decizie a ÎCCJ prin care să rămână acest raport ANI definitiv. Preşedintele ia act dacă raportul ANI a rămas definitiv fie prin neatacare, fie prin respingerea sesizării. Nu există aşa ceva. Este fals că ne-am opune unei hotărâri a ÎCCJ", a arătat Nicolicea. 

Petre Roman îşi poate relua mandatul de parlamentar, după ce plenul Camerei Deputaţilor a revocat marţi o hotărâre din 9 februarie 2015 prin care postul său a fost vacantat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: valeriu zgonea petre roman