x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Zgonea: Diplomaţia parlamentară trebuie să joace un rol major în consolidarea relaţiilor dintre România şi SUA

Zgonea: Diplomaţia parlamentară trebuie să joace un rol major în consolidarea relaţiilor dintre România şi SUA

26 Mai 2013   •   13:44
Zgonea: Diplomaţia parlamentară trebuie să joace un rol major în consolidarea relaţiilor dintre România şi SUA
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, consideră că diplomaţia parlamentară trebuie să joace un rol major în consolidarea relaţiilor excelente dintre România şi SUA, iar în acest sens Grupul "Pro America" din Parlamentul României trebuie să fie un partener solid de discuţii al Congresului american, informează agerpres.ro.

Valeriu Zgonea a avut sâmbătă, 25 mai, o întâlnire cu Michael Turner, membru al Camerei Reprezentanţilor şi co-preşedinte al Grupului de prieteni pentru România din Congresul Statelor Unite ale Americii. Cu această ocazie, cei doi oficiali au discutat subiecte legate de stadiul actual al relaţiei bilaterale, dezvoltarea cooperării parlamentare şi economice, precum şi aspecte care ţin de accelerarea procesului de acces al României în programul Visa Waiver, se arată într-un comunicat transmis duminică de Camera Deputaţilor.

Potrivit sursei citate, în cadrul întrevederii preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat importanţa dezvoltării unui dialog constructiv pe linie parlamentară.

"Ne dorim ca Grupul Pro America din Parlamentul României să fie un partener solid de discuţii al Congresului american în domenii de interes comun pentru ţările noastre. Cooperarea parlamentară reprezintă un instrument valoros pentru consolidarea şi extinderea relaţiei bilaterale, in cadrul Parteneriatului Strategic existent între România şi Statele Unite ale Americii", a declarat Valeriu Zgonea.

În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor a apreciat că diplomaţia parlamentară trebuie să joace un rol major în consolidarea relaţiilor excelente dintre cele două ţări.

"Este necesar să concretizăm o agendă relevantă a schimburilor de vizite la nivel parlamentar pentru perioada următoare, atât la Washington, cât şi la Bucureşti, pentru promovarea dinamică şi eficientă a proiectelor de cooperare dintre România şi SUA", a spus Valeriu Zgonea.

În ceea ce priveşte subiectul ridicării vizelor pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii, preşedintele Camerei Deputaţilor a salutat eforturile depuse de Congresul SUA în acest sens.

"Ne dorim o includere cât mai rapidă a României în programul Visa Waiver. Iniţiativele legislative promovate în acest moment în Congresul Statelor Unite ne dau speranţa că în viitorul apropiat acest lucru va fi posibil", a afirmat Valeriu Zgonea.

La rândul său, Michael Turner a exprimat disponibilitatea părţii americane pentru dialogul cu România în atingerea acestui obiectiv.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost însoţit la această întâlnire şi de mai mulţi membri ai Grupului "Pro America" din Parlamentul României.  

×
Subiecte în articol: valeriu zgonea pro america