x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Zi decisivă pentru un nou acord cu FMI. Reprezentanţii ministerelor se întâlnesc cu experţii Fondului

Zi decisivă pentru un nou acord cu FMI. Reprezentanţii ministerelor se întâlnesc cu experţii Fondului

06 Feb 2015   •   09:53
Zi decisivă pentru un nou acord cu FMI. Reprezentanţii ministerelor se întâlnesc cu experţii Fondului

Experții Fondului Monetar Internațional se întâlnesc, azi, cu reprezentanții tuturor ministerelor pentru a se stabili dacă va mai exista un nou acord cu instituția financiară internațională.

"Întâlnirea probabil cea mai importantă (a reprezentanților FMI — n.r.) cu toți miniștrii și momentul în care vom încerca să ajungem la un consens va fi vineri și probabil vineri seară sau sâmbătă dimineață vom ști dacă avem sau nu în continuare un acord în condițiile pe care bineînțeles să le agreem", a spus ieri ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, conform Agerpres.

Tot miercuri, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că negocierile dintre România și FMI pe marginea actualului acord "merg bine", dar a adăugat că BNR este pregătită inclusiv pentru situația în care negocierile s-ar încheia fără o concluzie clară.

×
Subiecte în articol: FMI acord fmi darius valcov