x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Zlotea: Prin declaraţia sa, Boc se situează în afara PDL, o poate susţine pe Udrea ca independent

Zlotea: Prin declaraţia sa, Boc se situează în afara PDL, o poate susţine pe Udrea ca independent

de Agerpres    |    19 Aug 2014   •   20:25
Zlotea: Prin declaraţia sa, Boc se situează în afara PDL, o poate susţine pe Udrea ca independent

Secretarul general-adjunct al PDL Marian Zlotea a declarat, marţi, că susţinerea afişată de Emil Boc pentru candidatura la prezidenţiale a preşedintelui PMP, Elena Udrea, îl situează pe acesta în afara partidului şi că fostul lider al democrat-liberalilor poate avea o astfel de poziţie din postura de independent.

"Am un mare respect pentru domnul Boc, fostul preşedinte al PDL. Reacţia dânsului pentru mine cel puţin este o dezamăgire ţinând cont că domnia sa a fost întotdeauna un garant al Statutului PDL. În acest moment, domnia sa, având în vedere articolul 22 din Statutul PDL, se situează în afara partidului. Nu pot să-mi dau seama dacă dânsul a făcut această declaraţie din convingere pentru doamna Udrea sau de teama acesteia", a declarat secretarul general-adjunct al PDL.

Zlotea a adăugat că Boc, probabil, a uitat că "în vara anului 2010 într-un Colegiu Director al PDL doamna Udrea a propus colegilor demiterea sa din funcţie, lucru agreat atunci de o mare parte dintre colegii pe care acum domnia sa îi elogiază".

Secretarul general-adjunct al PDL a afirmat că declaraţia făcută de Emil Boc este dată într-o conjunctură nefavorabilă.

"Şi dânsul dacă doreşte să susţină o candidatură independentă care se situează în afara Statutului PDL o poate face din postura de independent şi nu din cea de membru PDL. Candidatul ACL este domnul Klaus Iohannis. El a fost votat în şedinţa Colegiului Director al PDL şi apoi în Biroul Politic Naţional al PNL-PDL cu unanimitate de voturi", a mai declarat Marian Zlotea.

Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că o va susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale, deoarece este un om de caracter, care face ceea ce spune, şi este un adversar incomod pentru Victor Ponta.

În ceea ce priveşte o eventuală propunere de excludere a lui din PDL pentru faptul că o susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale, Boc a spus că "viaţa merge înainte".

×
Subiecte în articol: marian zlotea emil boc Elena Udrea