x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 1,5 milioane de turiști au tranzitat frontiera în minivacanța de Sf. Maria

1,5 milioane de turiști au tranzitat frontiera în minivacanța de Sf. Maria

18 Aug 2019   •   15:30
1,5 milioane de turiști au tranzitat frontiera în minivacanța de Sf. Maria

Peste 1,5 milioane de turiști au tranzitat frontiera în perioada minivacanţei de Sf. Maria (14-18 august), creşterea fiind cu 50% mai mare față  de anul trecut la persoane şi cu 48 % la mijloacele de transport, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Cea mai aglomerată a fost frontiera de sud, însă media timpilor de aşteptare a fost normală, ca urmare a unor măsuri de fluidizare.

În această perioadă au trecut frontiera 686.000 de persoane pe sensul de intrare în ţară şi 825.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 360.000 mijloace de transport. Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele de la frontiera româno-bulgară, pe unde au trecut graniţa peste 437.000 persoane, şi cele de la frontiera româno-ungară, unde au efectuat formalităţile aproximativ 435.000 persoane, cele mai tranzitate fiind PTF Giurgiu şi PTF Nădlac II (191.000, respectiv 182.000 de treceri).

Prin punctele aeroportuare au trecut graniţa circa 270.000 persoane, atât pe sensul de ieşire, cât şi pe cel de intrare în ţară.

Aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră au desfăşurat, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat și au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Autorităţile recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia aglomerărilor. La graniţa cu Bulgaria sunt deschise 11 puncte de trecere ale frontierei: P.T.F. Giurgiu - Ruse, P.T.F. Calafat - Vidin P.T.F. Bechet - Oreahovo (bac), P.T.F. Zimnicea - Şvitşov (bac), P.T.F. Turnu Măgurele - Nicopole (bac), P.T.F. Vama Veche - Durankulak, P.T.F. Ostrov - Silistra, P.T.F. Negru Vodă - Kardam, P.T.F. Călăraşi-Silistra (bac), P.T.F. Lipniţa - Kainardja şi P.T.F. Dobromir - Krushar, ultimele două fiind pentru autovehicule cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcţionare fiind de la ora 08:00 la ora 20:00.

AGERPRES

×