x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 1000 de biciclişti, intr-un mars de protest împotriva administraţiei Firea

1000 de biciclişti, intr-un mars de protest împotriva administraţiei Firea

22 Sep 2018   •   16:18
1000 de biciclişti, intr-un mars de protest împotriva administraţiei Firea

Aproximativ 1000 de biciclişti au pornit sâmbătă, de la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Regele Mihai, într-un marş care se doreşte a fi un protest împotriva modului în care primarul Gabriela Firea administrează Capitala. 

 

"Noi sperăm ca protestul să nu fie tăcut. Bicicliştii, în general, atunci când protestează, sunt foarte linistiţi. Eşti mult mai nesigur atunci când eşti cu bicicleta. Dar eu îmi doresc să nu fie tăcuţi şi, da, să strigăm, 'Firea, fă ceva!', pentru că ne-am săturat să ne tot promiţi, întotdeauna, în fiecare nouă şedinţă. Şi inventează şedinţe noi, promite câte ceva. Ori, ea nu a realizat nici măcar ceea ce a promis în campania electorală. Deja am obosit noi să ne tot promită şi să nu facă nimic", a declarat, Marian Ivan, cofondator Asociaţia OPTAR. 

Marşul este iniţiat de Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), care a depus notificare la Primăria Municipiului Bucureşti privind organizarea protestului. "Sunt aproximativ 17 km. Se pleacă din Parcul Herăstrău, spre Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Bd Titulescu, Podul Basarab, se întoarce puţin mai devreme de Cotroceni, iar ne întoarcem pe Podul Basarab, intrăm în Piaţa Victoriei, apoi pe Calea Victoriei, trecem prin faţa Primăria Capitalei, pe lângă Parcul Izvor, înconjurăm Palatul Parlamentului şi apoi ajungem în Parcul Tineretului", a precizat Ivan. 

El a menţionat că protestatarii se vor opri în faţa Primăriei Generale a Capitalei pentru a-şi exprima doleanţele. 

"Ne vom opri pentru maximum 30 de minute, atât timp cât oamenii simt să se descarce pentru că, de fapt, este o acţiune împotriva Primăriei", a mai spus reprezentantul OPTAR. 

"Lipsa oricăror performanţe administrative ale Gabrielei Firea şi zgomotul produs de mulţimea de promisiuni nerespectate au adus oraşul într-o stare chiar mai proastă decât era pe vremea lui Oprescu. Cu toate că a dublat numărul de oameni care lucrează pentru administraţie, prin zecile de companii municipale, la bilanţul de jumătate de mandat, majoritatea proiectelor enumerate de primar erau începute pe vremea mandatului lui Oprescu. Şi, cu toate că acuză toate administraţiile precedente că sunt vinovate de traficul infernal din Capitală, administraţia Firea şi-a stabilit ca priorităţi terminarea proiectelor începute de Oprescu", se arată într-un comunicatul al OPTAR. 

Înfiinţată în 2011, OPTAR are ca misiune promovarea transportului alternativ în Romania; elaborarea, promovarea şi implementarea proiectelor care vizează mobilitatea urbană; elaborarea, promovarea şi implementarea proiectelor pentru utilizarea energiilor convenţional curate; promovarea turismului ecologic şi cultural.  AGERPRES

×
Subiecte în articol: biciclişti protest primar firea optar