x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 130 de autobuze hibride în Capitală

130 de autobuze hibride în Capitală

14 Mar 2019   •   18:50
130 de autobuze hibride în Capitală

Primăria Capitalei intenţionează să achiziţioneze 130 de autobuze hibride noi din gama 12 metri, cu podeaua coborâtă complet pe toată lungimea, în valoare de 195 de milioane de lei, se arată într-un anunţ publicat ieri pe SICAP. 

Furnizorul urmează să asigure activităţi de service, să furnizeze ansamble, subansamble, piese şi materiale în perioada de garanţie, dar şi să instruiască personalul. Proiectul a fost aprobat de Consiliul Local în toamna anului trecut. În ceea ce priveşte criteriile de atribuire, componenta financiară va reprezenta 60%, iar cea tehnică 40%, urmând să fie luate în calcul aspecte precum puterea specifică instalată a grupului electric, raportul dintre masa utilă şi masa proprie, consumul mediu de carburant, suprafaţa vitrată, nivelul de zgomot măsurat în exterior şi în interior, confortul termic al pasagerilor, capacitatea de transport.

 

 

×
Subiecte în articol: autobuze hibride capitala