x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 200 de români mor, anual, în incendii

200 de români mor, anual, în incendii

29 Oct 2019   •   19:30
200 de români mor, anual, în incendii

În România, 200 de persoane mor, în fiecare an, în urma incendiilor, iar alte 600 de persoane sunt spitalizate din această cauză, în condiţiile în c  are o cameră este cuprinsă în întregime de flăcări în doar trei minute. Potrivit statisticilor, oamenii petrec 90% din timp în clădiri, iar aici au loc 90% dintre incendii.

Anual, în Europa 4.000 de oameni mor în incendii, iar aproape jumătate (44%) dintre decese survin în urma inhalării de gaze toxice şi fum. Tot la nivelul Uniunii Europene, au loc zilnic 5.000 de incendii, iar durata medie în care o cameră este cuprinsă de flăcări este de trei minute. Dintre cauzele producerii incendiilor, pe primul loc se află problemele cu coşurile de fum (obturate ori defecte), iar a doua cauză majoră este reprezentată de problemele apărute la instalaţiile electrice. Aceste date au fost preyentate, ieri, Constantin Nistor, reprezentant al Prysmian Group, în cadrul unei conferinţe cu tema „siguranţa clădirilor şi a persoanelor în caz de incendiu”. Specialiştii din domenii atrag atenţia că este foarte importantă verificarea sistemelor de evacuare a gazelor arse, în fiecare an, la începutul sezonului rece.

La nivel naţional, potrivit datelor IGSU, în primele nouă luni ale acestui an, incendiile la locuinţe au înregistrat o creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut.

 

×
Subiecte în articol: incendii