x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Acord România-Bulgaria pentru acces la medicamente

Acord România-Bulgaria pentru acces la medicamente

de Monica Cosac    |    10 Noi 2016   •   20:00
Acord România-Bulgaria pentru acces la medicamente
Sursa foto: BrianAJackson/Getty Images/iStockphoto

Pacienții români vor putea beneficia rapid de medicamentele care lipsesc, din diferite motive, din țară, dar se găsesc în Bulgaria. Acest lucru va fi posibil în baza unui acord de cooperare cu ţara vecină. România şi Bulgaria vor putea, de asemenea, să încheie acorduri comune cu producătorii farmaceutici în vederea obţinerii unor reduceri de preţ.

Guvernul a aprobat, miercuri, prin Memorandum, negocierea şi semnarea unui acord de cooperare cu Bulgaria, al cărui cadru va asigura accesul pacienţilor la medicamente.

“România şi Bulgaria pot conveni, astfel, asupra unor soluţii comune pentru a depăşi lipsa unor medicamente când se constată o astfel de situaţie. De asemenea, ca semnatare ale acordului de cooperare pentru asigurarea accesului la medicamente, România şi Bulgaria vor putea încheia acorduri comune cu producătorii în vederea obţinerii unor reduceri de preţ, vor agrea lista de medicamente cărora li se aplică procedura, precum şi o poziţie comună cu privire la preţul confidenţial sau, după caz, reducerile de preţ care vor fi cerute pentru medicamentele respective”, precizează Executivul într-un comunicat.

Procedura ar urma să fie aplicată pentru acele tratamente care nu sunt rambursate din fondurile publice în niciuna dintre ţările semnatare ale acordului de cooperare, pentru medicamentele cu denumiri comune internaţionale noi şi pentru aşa-numitele medicamente orfane, utilizate în tratarea bolilor foarte rare. Astfel, pacienţii vor putea beneficia mai rapid de medicamentele cele mai noi şi eficiente pentru diagnosticul lor.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, “ulterior, și alte guverne din spațiul european se pot alătura acestui proiect de cooperare voluntară inițiat de România și Bulgaria, care vizează o abordare comună care să asigure accesul la tratamente eficiente în Europa Centrală și de Est”. Printre ţările care s-au arătat interesate de acest proiect se numără: Croaţia, Estonia, Letonia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

×