x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Activitatea poştală revine la normal;sindicatul a ajuns la un acord cu reprezentanții instituției

Activitatea poştală revine la normal;sindicatul a ajuns la un acord cu reprezentanții instituției

31 Oct 2016   •   20:40
Activitatea poştală revine la normal;sindicatul a ajuns la un acord cu reprezentanții instituției
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Poştaşii vor beneficia, începând cu 1 ianuarie 2017, de o creştere salarială de 80 de lei brut/angajat şi tichete de masă în valoare de 11,50 lei/zi, mai mari cu 2,5 lei decât în prezent, potrivit înţelegerii dintre conducerea Poştei Române şi reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR). 

În acest context, conflictul de muncă declanşat săptămâna trecută de angajaţii Poştei Române în toată ţara va înceta, iar activitatea poştală va reveni la normal. 

Potrivit unui comunicat al Poştei Române remis luni AGERPRES, conducerea Poştei Române şi reprezentanţii SLPR au agreat, luni, schema de majorare a salariilor poştaşilor, cu aplicare de la 1 ianuarie 2017. 

"În cadrul negocierilor s-a convenit acordarea de tichete de masă la valoarea nominală a tichetului de 11,50 lei/zi, faţă de valoarea actuală de 9 lei, după intrarea în vigoare a actului normativ care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă. Suplimentar, s-a stabilit acordarea unei creşteri salariale de 80 de lei brut/angajat. Această schemă de majorare a urmărit principiile echităţii sociale, vizând angajaţii cu cele mai mici venituri. Ea a fost agreată în contextul continuării planului de optimizare a personalului, care va duce la o structură mai eficientă în zona administrativă. Ca urmare a celor convenite luni între conducerea Poştei Române şi partenerii sociali, conflictul de muncă va înceta, iar activitatea poştală va reveni la normali", se arată în comunicatul Poştei Române. 

Poşta Română îşi cere scuze tuturor clienţilor şi partenerilor pentru situaţia creată şi îi asigură că operatorul naţional de servicii poştale îşi va respecta toate obligaţiile impuse prin lege şi asumate în relaţia cu clienţii. 

Peste 15.000 de angajaţi din mai mult de 1.000 de subunităţi poştale au declanşat joi, 27 octombrie, proteste în toată ţara, fiind nemulţumiţi de salarizarea din sistem şi de propunerile venite din partea conducerii companiei, care condiţiona majorările salariale de concedieri. 

Într-un comunicat de presă, conducerea Poştei Române a afirmat vineri că încetarea lucrului în unităţile poştale a adus pierderi companiei de 4,5 milioane de lei, în doar câteva ore, dar şi că protestul poştaşilor s-a aflat "în afara cadrului legal" şi "a afectat semnificativ activitatea operatorului naţional de servicii poştale". 

Poşta Română rămâne compania cu cea mai mare cifră de afaceri din acest sector de activitate, dar şi cel mai mare angajator din România, cu puţin peste 25.000 de angajaţi. 

Poşta Română, companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, nefiind o instituţie publică, este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. 

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. AGERPRES

×