x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Agresorii sexuali, identificaţi mai uşor

Agresorii sexuali, identificaţi mai uşor

de Theodora Şutiu    |    21 Iun 2019   •   12:08
Agresorii sexuali, identificaţi mai uşor

Legea care permite identificarea imediată, cu ajutorul Registrului Internaţional automatizat, a persoanelor care au comis infracţiuni sexuale a fost promulgată, ieri, de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit actului normativ, acestea vor avea obligaţia să comunice poliţiei, o dată la cel mult trei luni, informaţii personale cum ar fi meseria pe care o au, din ce îşi câştigă existenţa, dar şi o listă cu minorii, vârsnicii sau persoanele cu dizabilităţi care locuiesc în aceeaşi casă sau intră in contact frecvent cu ele. Totodată, agresorii trebuie să anunţe, cu cel mult trei zile înainte, dacă intenţionează să plece într-o calătorie. La rândul său, Poliția trebuie să facă verificări la domiciliul persoanelor înscrise în registru, nu mai târziu de trei luni. (Theodora Şutiu)

Potrivit actului normativ, nu se înscriu în acest registru persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres într-un proces penal.

×
Subiecte în articol: Agresorii sexuali