x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ai primit o amendă, din senin? Poate ai încălcat această lege! Puţini ştiu de ea

Ai primit o amendă, din senin? Poate ai încălcat această lege! Puţini ştiu de ea

13 Dec 2016   •   11:44
Ai primit o amendă, din senin? Poate ai încălcat această lege! Puţini ştiu de ea
Sursa foto: rtv.net

Conform datelor oficiale, din 2007 până acum, aproximativ 1.272.000 de bărbaţi au împlinit vârsat de 18 ani!  

Ei bine, potrivit Legii 395/2005 privind încorporarea şi pregătirea populaţiei pentru apărare, "cetăţenii români, bărbaţi, la împlinirea vârstei de 18 ani, se vor prezenta la centrele militare pentru luarea în evidenţă militară, selecţionare, stabilirea aptitudinilor, în termen de 6 luni de la data împlinirii vârstei de 18 ani".

De altfel, ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a subliniat recent că, serviciul militar nu este obligatoriu în România, dar că legea nu a eliminat, ci doar a suspendat obligativitatea satisfacerii stagiului militar, potrivit rtv.net.


Astfel, neprezentarea la comisia locală de recrutare-încorporare, conform ordinului de chemare, sau, în absenţa unui ordin de chemare, cel mai târziu până la sfârşitul anului în care împlinesc vârsta de 18 ani, constituie contravenţie, care se pedepseşte cu amendă de până la 300 de lei.

×
Subiecte în articol: amenda amenzi stagiul militar mihnea motoc