x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Anchetă la Penitenciarul Bacău: Un deţinut, condamnat pentru pedofilie, a ajuns la spital cu gâtul tăiat

Anchetă la Penitenciarul Bacău: Un deţinut, condamnat pentru pedofilie, a ajuns la spital cu gâtul tăiat

23 Mar 2016   •   11:55
Anchetă la Penitenciarul Bacău: Un deţinut, condamnat pentru pedofilie, a ajuns la spital cu gâtul tăiat

Conducerea Penitenciarului Bacău a declanşat o anchetă internă după ce un deţinut, fost învăţător condamnat pentru că a violat un elev de zece ani, a ajuns cu ambulanţa la spital cu gâtul tăiat, la doar o zi după ce fusese încarcerat pentru executarea unei pedepse de şapte ani de închisoare.

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Bacău, bărbatul de 61 de ani a fost găsit cu o plagă tăiată la gât, în grupul sanitar al celulei în care era cazat împreună cu alţi deţinuţi, de către un agent supraveghetor.

Gardianul şi-a alertat superiorii, deţinutul rănit fiind dus la cabinetul medical al unităţii pentru a fi stabilizat. Ulterior, în urma apelului la numărul de urgenţă 112, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde a rămas internat.

„Persoana privată de libertate a fost găsită cu plagă latero-cervicală prin autoagresiune. Imediat după incident, au fost anunţate organele abilitate, respectiv judecătorul de supraveghere a pedepselor private de libertate, precum şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Totodată, a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili toate împrejurările în care s-a petrecut incidentul”, a declarat, miercuri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bacău, Mădălina Mătăsaru.

Potrivit sursei citate, deţinutul nu şi-a motivat în vreun fel gestul la care a recurs.

Incidentul de la Penitenciarul Bacău s-a petrecut la doar o zi după ce bărbatul de 61 de ani fusese încarcerat, în urma unei condamnări definitive a Curţii de Apel Bacău, la şapte ani de închisoare pentru viol, după ce a abuzat sexual un elev de 10 ani. Violul s-ar fi consumat în urmă cu doi ani, când băcăuanul era învăţător în localitatea Găiceana. Copilul de 10 ani fusese chemat la locuinţa învăţătorului pentru meditaţii la matematică, însă, pe timpul pregătirilor, l-ar fi abuzat sexual pe băiat. Mama copilului a reclamat incidentul la poliţie, ulterior învăţătorul dându-şi demisia, după mai bine de 30 de ani de activitate.

Sursa: news.ro

×