x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Angajaţii din Penitenciare declanşează acţiuni de protest din cauza scăderii salariilor

Angajaţii din Penitenciare declanşează acţiuni de protest din cauza scăderii salariilor

16 Apr 2019   •   13:27
Angajaţii din Penitenciare declanşează acţiuni de protest din cauza scăderii salariilor
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) declanşează acţiuni de protest pe termen nedeterminat, din cauza diminuărilor salariale suferite de majoritatea angajaţilor din sistem.
Potrivit unui comunicat al SNLP, remis marţi AGERPRES, acţiunile sindicaliştilor vizează refuzul muncii suplimentare în tot sistemul - acest lucru fiind demarat din 11 aprilie - fapt care va genera blocaje în activitate în maximum zece zile, întrucât funcţionarea sistemului penitenciar depinde de munca suplimentară. În opinia sindicaliştilor, blocajele se vor vedea începând cu 22-23 aprilie 2019. 
De asemenea, lucrătorii din penitenciare îşi exprimă dezacordul în ceea ce priveşte depăşirea plafonului anual de 180 de ore suplimentare, menţionând că vor organiza mitinguri succesive în toate unităţile din sistemul penitenciar precum şi a unui miting în Piaţa Victoriei, unde vor să mobilizeze peste 3.000 de sindicalişti. Potrivit sursei citate, calendarul protestelor va fi comunicat ulterior.
Reprezentanţii SNLP susţin că, începând de la 1 ianuarie 2019, în sistemul penitenciar au fost sistate de la plată orele suplimentare necompensate cu timp liber, decontarea cheltuielilor turistice (echivalent vouchere vacanţă), majorarea pentru misiuni speciale, precum şi plata sentinţelor judecătoreşti. De asemenea, nu au fost acordate majorările legale privind normele de hrana şi echipament.
"Simplul refuz de a munci în plus exprimat de angajaţi, aduce angajatorii în situaţia de a nu putea asigura corespunzător misiunile de pază, escortare şi supraveghere cu respectarea programului zilnic, a legislaţiei aplicabile şi regulamentelor specifice. Angajatorii care, din lipsa resurselor umane disponibile, vor săvârşi abuzuri prin încălcarea legislaţiei şi regulamentelor expunând personalul la riscuri nejustificate, vor răspunde legal, disciplinar dar şi în relaţia cu mass-media şi opinia publică", se precizează în comunicatul SNLP.
Printre revendicările angajaţilor din penitenciare se numără adoptarea statutului poliţistului de penitenciare, plata muncii suplimentare conform legii, similar celorlaltor instituţii din structura de apărare naţională, plata cheltuielilor turistice, la fel ca în instituţiile din structura de apărare naţională şi actualizarea normelor de hrană şi echipament. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: angajati penitenciare