x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Angajații Fiscului atacă Legea salarizării unitare

Angajații Fiscului atacă Legea salarizării unitare

16 Mai 2017   •   13:30
Angajații Fiscului atacă Legea salarizării unitare
Sursa foto: CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES FOTO

Mii de funcționari din Finanțe au întrerupt lucrul, ieri dimineață, pentru a atrage atenția că proiectul Legii salarizării unitare le va reduce salariile cu procente care pot ajunge chiar și la 35%. Acțiunea a fost prezentată de sindicate drept o grevă spontană, deși la ea au participat circa 23.000 de angajați ai Fiscului din întreaga țară. Revolta vine pe fondul unor nemulțumiri mai vechi, legate de salarizarea deficitară și subfinanțarea activității.

Una dintre problemele semnalate de sindicate este că, pentru angajații din teritoriu, funcțiile prevăzute în proiectul Legii nu sunt conforme cu actualele funcții ale acestora. Sindicatele cer păstrarea în plată a salariilor în cazul în care sunt mai mari decăt cele stabilite de noua lege, dar și respectarea principiului „plată egală pentru muncă egală”.

Președintele ANAF, Bogdan Nicolae Stan, a cerut ieri salariaților să reia lucrul, anunțând totodată că a depus la guvern propunerile de modificare a legii, „în sensul eliminării discrepanțelor și al menținerii sporului de 15%”. Protestul s-a încheiat în jurul prânzului, dar angajații se mobilizează pentru o acțiune similară mâine.

×