x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Aproape 30.000 de români au rămas fără loc de muncă, în ultimele zile

Aproape 30.000 de români au rămas fără loc de muncă, în ultimele zile

04 Mai 2020   •   21:10
Aproape 30.000 de români au rămas fără loc de muncă, în ultimele zile

Până în prezent, 303.945 de contracte de muncă au fost încetate de la instituirea stării de urgenţă până luni, potrivit cifrelor Inspecţiei Muncii transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS). Dintre acestea, aproximativ 30.000 du fost înregistrate în ultimele zile.

La informarea anterioară celei de luni, transmisă de Ministerul Muncii joi, Inspecţia Muncii raporta un număr de 276.459 de contracte de muncă încetate de la instituirea stării de urgenţă.

Dintre acestea, 55.395 de contracte de muncă încetate erau din Comerţul cu ridicata şi amănuntul şi repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 53.238 de contracte din Industria prelucrătoare, iar 42.175 din construcţii.

Numărul contractelor de muncă încetate a înregistrat o creştere continuă pe tot parcursul informărilor de profil realizate până în prezent de Ministerul Muncii cu privire la evoluţia contractelor de muncă pe parcursul stării de urgenţă. Trebuie precizat faptul că persoanele cu contracte de muncă încetate nu beneficiază de şomaj tehnic.

De asemenea, 902.678 de contracte au fost suspendate, persoanele respective beneficiind de şomaj tehnic.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: somaj romania