x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Argeş: Incendiu într-un bloc de locuinţe; şase persoane evacuate

Argeş: Incendiu într-un bloc de locuinţe; şase persoane evacuate

14 Aug 2018   •   13:47
Argeş: Incendiu într-un bloc de locuinţe; şase persoane evacuate

Un incendiu a izbucnit, marţi, într-un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Curtea de Argeş, şase persoane fiind evacuate din imobil. 

 

Incendiul a fost anunţat la 112, la faţa locului intervenind două autospeciale de pompieri şi o ambulanţă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. 

Conform aceleiaşi surse, nu au fost persoane rănite. În apartamentul afectat se aflau doi copii şi bunica lor, care s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor. 

Singura persoană transportată la spital a fost bătrâna, ea suferind un atac de panică. 

Din primele cercetări a reieşit că incendiul a fost cauzat, cel mai probabil, de jocul copiilor cu focul. AGERPRES

×
Subiecte în articol: argeş incendiu evacuare pompieri