x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Bătute la Piteşti, închise la Câmpulung

Bătute la Piteşti, închise la Câmpulung

de Mariana Zaharia    |    02 Mar 2018   •   16:08
Bătute la Piteşti, închise la Câmpulung
Sursa foto: warrengoldswain/Getty Images/iStockphoto

În 2016, un proiect de hotărâre de Guvern prevedea înfiinţarea unor centre în care femeile agresate de soţi sau concubini să primească sprijin, iar în altele agresorii să fie consiliaţi în aşa fel încât să înceteze. De atunci şi până astăzi, românii au asistat la tragedii în care mai multe femei au fost ucise de către cei care le jurau credinţă.

Mariana Ion locuieşte în judeţul Argeş şi trăieşte un coşmar de câteva luni, de când a plecat de lângă soţul care o bătea. Femeia a obţinut de la Judecătoria Piteşti un ordin de protecţie pe care bărbatul, Nicolae Ion, l-a încălcat de patru ori. De fiecare dată, femeia în vârstă de 40 de ani a depus plângeri la Poliţie, însă chiar şi aşa, cel care i-a fost partener de viaţă timp de 16 ani nu a fost reţinut. Scuza autorităţilor este că o eventuală reţinere ar trebui făcută tot de o instanţă pe baza unor dovezi care trebuie adunate în timp. În schimb, i-au deschis dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecţie şi îl mai cheamă la audieri.

Adăposturile - puţine şi cu regim de puşcărie

Victima din povestea noastră a locuit pe unde a putut. Întâi la un coleg de serviciu, apoi la o mătuşă, dar are nevoie de un loc stabil ca să îşi poată lua copiii. Fiica ei în vârstă de 16 ani stă într-un centru de plasament, iar băiatul de doar 12 ani a rămas cu tatăl.

Ameninţată cu moartea de mai multe ori, Mariana Ion a ajuns să se intereseze de un centru pentru femeile victime ale violenţei domestice. În Argeş, judeţ cu 600.000 de locuitori, este unul singur, la Câmpulung Muscel, cu o capacitate de 8 locuri. Femeia lucrează în Piteşti şi, ca să stea în acest centru, ar trebui să renunţe la serviciu. De fapt nici n-ar mai avea voie la job. Cele care apelează la un ajutor de acest gen trebuie să renunţe la viaţa socială şi aici nu ne referim la ieşiri în cluburi, ci la mersul la serviciu. Explicaţia este aceea că, odată plecate din centru, nu mai pot fi protejate. Că soluţia nu este cea mai bună o spun, neoficial, chiar şi asistenţii sociali care susţin că femeile care trec prin asemenea drame trebuie protejate, dar şi integrate în societate. Purtarea de brăţări care să arate locaţia celor acuzaţi de agresiuni şi împotriva cărora există ordine de protecţie este singura metodă prin care victimele să fie ferite de noi atacuri, spun aceia care încearcă să combată fenomenul. Deocamdată, însă, legea prevede doar posibilitatea „ascunderii” victimelor în centre, între 7 şi 60 de zile, fără a putea părăsi locaţia.

Soarta multor femei stă acum în mâinile parlamentarilor. Este vorba despre un proiect de modificare a legii, care să le dea posibilitatea poliţiştilor să îi reţină chiar ei pe cei care încalcă ordinele date de instanţă, şi care a fost trimis spre aprobare.

Surse din rândul anchetatorilor recunosc că astfel de situaţii sunt frustrante chiar şi pentru ei. În cazul din Argeş, poliţiştii au avut în mână mesajele de ameninţare trimise de către bărbat, deşi instanţa îi interzicea să facă asta, dar nu îl pot sălta. O astfel de infracţiune nu intră în categoria celor care trebuie soluţionate de urgenţă.

 

×
Subiecte în articol: centre femei agresate cămpulung