x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Biserica Ortodoxă Română organizează un marș național

Biserica Ortodoxă Română organizează un marș național

10 Feb 2017   •   12:18
Biserica Ortodoxă Română organizează un marș național
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Biserica Ortodoxă Română anunţă organizarea, pe 25 martie, a unui marş la nivel naţional pentru susţinerea valorilor familiei creştine tradiţionale.
Este pentru prima oară când BOR organizează o manifestaţie de asemenea amploare, potrivit Mediafax.

Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Sfântului Sinod care, totodată, şi-a reînnoit apelul la dialog şi responsabilitate socială, în contextul protestelor masive din ultima perioadă, după adoptarea de către guvern a ordonanţei de modificare a Codurilor Penale.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a oferit în emisiunea ''Previziuni'' de la Antena 3 mai multe infiormații despre demersul BOR.

''Acest marș își propune nu neapărat mobilizarea unor mase de oameni în favoarea modificării Constituției, deși lucrurile se leagă într-un fel, ci este un marș pe care Asociația Studenți pentru Viață îl organizează într-o zi de sărbătoare. Prin acest eveniment se mărturisesc la nivelul tuturor orașelor valorile familei creștine tradiționale, care sunt multe'', a spus Vasile Bănescu.

×