x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Boli mortale, tratate prin metode antice

Boli mortale, tratate prin metode antice

de Monica Cosac    |    07 Apr 2017   •   23:10
Boli mortale, tratate prin metode antice

Intervenţiile în cazul anevrismului de aortă - o dilatație anormală a vaselor de sânge şi, totodată, una dintre afecţiunile asociate cu cea mai mare rată a mortalității – sunt realizate în continuare, în România, prin metode antice, în timp ce peste hotare doar în 30% din cazuri se mai apelează operaţii clasice. Utilizarea tehnologiilor moderne, a procedurilor minim invazive, ar putea salva foarte multe vieţi, atrag atenţia specialiştii.

“În România, doar 1% din intervenţiile chirurgicale, realizate în caz de anevrisme sau disecţii aortice, sunt făcute folosind proceduri minim invazive, în timp de 99% din tratament este realizat prin operaţii clasice. La nivel european, procedurile minim invazive sunt făcute la aproximativ 70% din cazuri şi doar 30% sunt făcute prin operaţie clasică. Acest fapt se datorează în principal costurilor mari, dar şi lipsei de cunoştinţe şi de specialişti”, spune dr. Victor Costache, unul dintre puţinii medici care, după ce s-au supraspecializat peste hotare, au decis să se întoarcă în ţară, pentru a pune umărul la schimbarea sitemului medical românesc.

Chirurgul a lansat, în toamna anului trecut, şi un proiect prin care şi-a propus să pregătească mai mulţi specialişti la Sibiu, care să ştie să opereze folosind tehnici minim invazive. Printre principalele ţinte ale proiectului “Cercetare de nouă generaţie prin asistenţă computerizată în managementul patologiilor cardiovasculare – NextCARDIO”se află şi dezvoltarea la Sibiu a unui institut internaţional de cercetare, axat în special din domeniul medicinei minim-invazive. Proiectul va genera şi un studiu clinic privind aplicabilitatea endoprotezelor aortice de tip Multilayer Flow Modulator. Valoarea totală a proiectului este de circa 8,8 milioane lei, din care aproximativ 8,4 milioane lei sunt fonduri nerambursabile, iar perioada de implementare este de 36 de luni.

 

 

×