x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Bolnavii cronici, lăsaţi fără tratament

Bolnavii cronici, lăsaţi fără tratament

de Monica Cosac    |    07 Iun 2017   •   14:30
Bolnavii cronici, lăsaţi fără tratament
Sursa foto: Ca-ssis/Getty Images/iStockphoto

Începând cu 1 martie 2017, Guvernul a eliminat comisiile de experţi de la nivelul caselor de asigurări de sănătate care aprobau tratamentele scumpe pentru afecţiunile cronice grave, promiţându-le bolnavilor un acces mai rapid la medicamente, adică încă din momentul diagnosticării. Asociaţiile de pacienţi avertizează, însă, că în realitate foarte mulţi români care suferă de boli grave au fost lăsaţi fără tratament.

“Pacienţii ne-au semnalat faptul că unele tratamente sunt întrerupte, altele nu sunt deloc iniţiate, iar o analiză preliminară realizată de noi a evidenţiat faptul că prescripţiile pentru bolnavii cronici pe care îi reprezentăm par să fi scăzut din martie până acum cu aproximativ 20%, aşa cum a declarat şi CNAS”, au transmis Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR).

Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi mai atrag atenţia că, deşi autorităţile au anunţat au alocat bani mai mulţi, pentru mai multe arii terapeutice, dosarele bolnavilor sunt blocate, iar medicii spun că “nu sunt fonduri!”.

 “În ultima perioadă, au fost alocate fonduri mai mari pe programul de hemofilie – este o neconcordanţă, deoarece fondurile nu sunt cheltuite, casele dau vina pe spitale, spitalele pe pacienţi – noi hemofilicii avem acces la tratament doar parţial”, exemplifică Marius Tănase, reprezentantul pacienţilor cu hemofilie.  

În sprijinul acestor bolnavi, APCR a lansat campania intitulată “Aţi fost trataţi corect?”, prin care “pacienţi din întreaga ţară sunt îndemnaţi să transmită către Alianţa noastră, prin intermediul unor , care vor fi amplasate în spitale, cum au fost trataţi în unităţile sanitare din ţară”.

 

 

×
Subiecte în articol: bolnavi cronici tratament