x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Bunătăţi din Cluj, la Ministerul Agriculturii

Bunătăţi din Cluj, la Ministerul Agriculturii

de Monica Cosac    |    06 Mar 2020   •   18:30
Bunătăţi din Cluj, la Ministerul Agriculturii
Sursa foto: Victor Stroe

Începând de ieri şi până pe 8 martie, bucureştenii pot degusta şi cumpăra diverse produse alimentare din zona Ardealului. La târgul agroalimentar „Produs de Cluj”, organizat în curtea Ministerului Agriculturii, participă 40 de producători şi meşteri populari clujeni, care au adus produse lactate (telemea, caş de oaie, caş afumat, branză de burduf, branză cu ardei sau cu mărar), produse din carne, miere de albine, dulceţuri şi siropuri, prăjituri şi ciocolată de casă, ceaiuri, vinuri, turtă dulce, conserve din legume - toate produse de gospodarii clujeni. Nu lipsesc nici produsele de artizanat, realizate de meşteri populari, dar nici cele cosmetice, iar atmosfera este animată de spectacole folclorice de pe Valea Someşului.

×