x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Campanie DIICOT pentru depedenţii de droguri

Campanie DIICOT pentru depedenţii de droguri

de Theodora Şutiu    |    29 Mar 2019   •   08:58
Campanie DIICOT pentru depedenţii de droguri
Sursa foto: George Doyle/Getty Images

Agenţia Naţională Antidrog a lansat, ieri, campania de informare « Oamenii sunt mai mult decât dependenţa lor. Cunoaşte-i, nu discrimina». Aceasta are ca scop principal diminuarea marginalizării sociale a consumatorilor de droguri.

Campania are la bază o cercetare ştiinţifică pentru identificarea percepţiilor şi stereotipurilor populaţiei generale şi profesioniştilor în domeniu faţă de consumatorii de droguri şi porneşte de la premisa că acest grup este vulnerabil şi este supus etichetării sociale. Psihoterapeutul Diana Şerban, şef Serviciu reducerea cererii de droguri din cadrul ANA, a declarat că implementarea va dura şase luni, iar bugetul alocat a fost de 104.750 de lei. „Obiectivul general este creşterea nivelului de informare şi sensibilizare a populaţiei, inclusiv a categoriilor profesionale care lucrează direct cu această categorie a consumatorilor de droguri, (...) în scopul de a creşte accesibilitatea acestora la servicii de toate tipurile, servicii publice sau private”, a declarat oficialul.

 

×