x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social „Cantacuzino” produce din nou SOD natural

„Cantacuzino” produce din nou SOD natural

21 Feb 2019   •   16:51
„Cantacuzino” produce din nou SOD natural

Institutul „Cantacuzino” se află într-o etapă de definitivare a unor soluţii pentru relansarea producţiei de vaccin antigripal, a declarat, ieri, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş. Acesta a precizat că, deocamdată, a fost începută producţia unui supliment antioxidant - un produs tradiţional al Institutului, respectiv SOD natural. „Lucrurile încep să se mişte acolo. Avem, de exemplu, produse fiole pentru SOD natural, este un supliment alimentar antioxidant natural, unul dintre produsele tradiţionale ale acestui Institut. În acest moment avem produse undeva la 80-90.000 de fiole disponibile pentru vânzare, iar până la sfârşitul anului o să avem peste un milion de astfel de fiole”, a explicat Leş, în cadrul unei conferinţe organizate, miercuri, la sediul MApN.

 

×
Subiecte în articol: Institutul Cantacuzino Gabriel Leş