x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cardul de sănătate, din nou în cap

Cardul de sănătate, din nou în cap

de Monica Cosac    |    17 Ian 2017   •   10:48
Cardul de sănătate, din nou în cap

După ce sistemul cardului de sănătate s-a poticnit de mai multe ori, ieri-dimineaţă, îngreunând activitatea medicilor, începând cu ora 11.00, întreaga Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) s-a blocat de tot. Asta, în ciuda faptului că, în urmă cu două luni, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a atribuit pe bani grei contractul de mentenanță al sistemului informatic.

 

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul (CNAS), PIAS a devenit indisponibilă din cauza unor probleme tehnice şi, până la remedierea problemelor apărute, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim offline.

“Pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispoziţiile art. 199-202 din HG 161/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 361-364 din HG 206/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, arată sursa citată, precizând că până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite ordin care să prevadă modalitatea înregistrării serviciilor medicale în sistem offline.

 

Mentenanţă pe bani mulţi

Medicii se confruntă cu această problemă de multă vreme, blocarea sistemului informatic al cardului de sănătate fiind un fel de laitmotiv al anului trecut, în sistemul medical autohton. Însă cel mai mult au avut de suferit pacienţii.

Din cauză că nu au putut accesa sistemul informatic, medicii nu au putut verifica dacă pacienţii sunt sau nu asiguraţi, iar oamenii au stat ore în şir pentru a primi o reţetă.

Deşi toată lumea se aştepta ca aceste blocaje repetate să înceteze, după ce CNAS a atribuit pe bani grei contractul de mentenanță al sistemului informatic aferent cardului de sănătate, problemele softului continuă să afecteze serviciile medicale.  

Potrivit declaraţiilor făcute de oficiali din Sănătate, anul trecut, semnarea contractului de mentenanță cu firma TeamNet, contract în valoare de 17,7 milioane de lei (adică 3,9 mil euro cu TVA), avea ca scop tocmai asigurarea bunei funcționări a cardului de sănătate.

 

×