x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Catalog electronic din bani europeni

Catalog electronic din bani europeni

de L. Budin    |    11 Sep 2019   •   08:59
Catalog electronic din bani europeni

Două contracte de finanţare din fonduri europene, pentru  implementarea catalogului electronic şi a unei bibliotecii virtuale, au fost semnate ieri.

 

Cele două proiecte, „Sistem informatic de management al şcolarităţii” şi „Platformă digitală cu resurse educaţionale deschise” sunt finanţate din bani europeni (aproape 100 de milioane de euro). Primul vizează înfiinţarea catalogului electronic, cel de-al doilea are în vedere crearea unei biblioteci virtuale.

Primul proiect va fi implementat în trei ani şi va crea o platformă online, care va putea fi accesată de managementul unităţilor de învăţământ, de profesori, de elevi, dar şi de părinţi – aceştia din urmă primind asfel informaţii legate de evaluarea şi deprezenţa la clasă a copiilor lor. Al doilea proiect va fi pus în practică în doi ani: „Înseamnă că manualele vor fi electronice şi puse gratuit la dispoziţia elevilor (...)”, a precizat ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu.  „Pentru o utilizare eficientă a acestui instrument la clasă, proiectul presupune, de asemenea, dotarea unui număr de 5.400 de şcoli gimnaziale cu câte un kit multimedia”. Cele două proiecte sunt esenţiale pentru dezvoltarea unui sistem de învăţământ modern, a mai subliniat ministrul. 

×
Subiecte în articol: catalog electronic