x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Lipsa autostrăzilor, pericol de moarte

Lipsa autostrăzilor, pericol de moarte

de Dan Radu    |    09 Sep 2017   •   09:30
Lipsa autostrăzilor, pericol de moarte

Numărul accidentelor auto şi al deceselor şi rănilor provocate de acestea este în creştere constantă, în România. Un studiu internaţional, care a luat în calcul şi România, arată că în ţara noastră accidentele au mai multe cauze obiective: prea puţine autostrăzi, ceea ce înseamnă că şoferii conduc pe drumuri mai puţin sigure, automobile foarte vechi aflate în circulaţie, care sporesc riscul de accidente, şi vârsta şoferilor. În ciuda experienţei, şoferii bătrâni sunt mai predispuşi la accidente mortale.

Studiul, realizat de Multidisciplinary Digital Publishing Institute din Elveţia, a comparat accidentele auto din România, printre alte ţări, analizând în profunzime modul în care au fost produse şi cauzele din spatele acestora. Analiza arată o creştere de la an la an în perioada 2012-2016. Cel mai frecvent tip de accident auto întâlnit pe drumurile publice din România sunt cele în care este implicat un singur autoturism. Astfel, dacă în 2012 se produceau 26.928 de astfel de coliziuni, în 2016 numărul de accidente creştea la 29.123 - o creştere de 8,1%. Pe locul doi, ca frecvenţă, se situează coliziunile între mai multe automobile. Şi aici se remarcă o creştere de 14,7% în intervalul 2012 - 2016. Dacă în 2012 se înregistrau 11.932 de astfel de coliziuni, în 2016 numărul creştea la 13.690. Datele arată şi o creştere a coliziunilor între automobile şi pietoni, în perioada analizată. În 2012, maşinile de pe drumurile din România loveau 8.791 de pietoni. În 2016, numărul cetăţenilor loviţi de automobile era de 9.010, o creştere de 2,4%. În ceea ce priveşte configuraţia drumurilor, 71% din accidente au avut loc în aliniamentul drumului, 18% în curbe, iar 9% în intersecţii.

Unde au loc cele mai multe accidente

Studiul a urmărit şi locul în care accidentele au avut loc în perioada 2012-2016 - autostrăzi, drumuri în afara localităţii sau localităţi. Potrivit datelor, cele mai multe accidente au avut loc în localitate - peste 112.000 în perioada studiată, urmând ca frecvenţă cele din afara localităţii - peste 22.000 şi cele de pe autostrăzi - 772. Analiza datelor arată că în perioada ultimilor cinci ani, numărul de accidente în localităţi a crescut cu 11%, cu 8,2% în afara localităţilor şi cu 53% pe autostrăzi. Deşi există o scădere a numărului de accidente în anii 2013-2014, acestea cresc din nou ca frecvenţă începând cu 2015. O explicaţie este şi creşterea numărului de automobile aflate pe drumurile publice din România. Astfel, numărul maşinilor înregistrate în România a crescut din 2012 până în 2016 cu 19% - de la 5.710.773 la 7.010.608. Analiza arată un raport foarte mare între numărul de accidente din localităţi şi drumuri publice şi cele petrecute pe autostrăzi. Lipsa autostrăzilor duce la un număr mare de accidente. Dacă în 2012 ţara noastră avea 550 de kilometri de autostradă, în 2016 numărul kilometrilor de autostradă crescuse doar la 747.

Factori care duc la accidente

Un factor major care sporeşte riscul de accident este vechimea automobilelor care circulă pe drumurile publice din România, parcul auto fiind unul foarte îmbătrânit. În 2016, din cele 7.010.608 vehicule înregistrate în ţara noastră, doar 254.042 aveau o vechime mai mică de doi ani. 335.308 dintre acestea aveau între 2 şi 5 ani. 1.473.870 aveau vechimea cuprinsă între 5 şi 10 ani, iar 4.947.388 aveau peste 10 ani. Mai mult de o treime au peste 15 ani. Camioanele şi TIR-urile sunt vehiculele cu cele mai puţine accidente. Se remarcă, de asemenea, o creştere cu 41% în perioada 2012-2016 a accidentelor în care sunt implicate bicicletele. De altfel, în perioada analizată se remarcă creşteri procentuale situate între 5 şi 104% a numărului de accidente a tuturor tipurilor de vehicule, cu excepţia motocicletelor şi mopedelor, unde avem o scădere de 32%. În ceea ce priveşte vârsta şoferilor, cele mai multe accidente sunt cauzate de persoane din categoriile de vârstă 26-45 de ani, de altfel firesc, dat fiind că în această categorie de vârstă sunt încadraţi majoritatea şoferilor. În perioada 2012-2016, numărul deceselor cauzate de accidente auto a crescut cu 19%. Cu 97 de decedați la un milion de locuitori, România este pe locul doi în clasamentul accidentelor mortale de pe teritoriul UE. Media europeană este de 50 de decese la un milion de locuitori.

Potrivit Poliţiei Române, persoanele de peste 65 de ani au cel mai mare risc de a muri într-un accident auto. Rata deceselor la această categorie de vârstă este de 21,4% din totalul deceselor.

195.666 de automobile mai vechi de 20 de ani circulă doar în Bucureşti, potrivit statisticilor Poliţiei Române

La începutul acestui an, aproximativ 7,14 milioane de români aveau un permis de conducere valid

 

 

×
Subiecte în articol: accidente