Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“A profitat de ea pentru că era tânără și nu știa limba, el era cu 27 de ani mai în vârstă, nu a lăsat-o să mai ia legătura cu familia, ea muncea și el nu se mai ducea la lucru, nu a lăsat-o să-și refacă actele expirate. Şi-a făcut acte pe ascuns, s-a învoit de la fabrică și s-a dus la ambasadă. Când a aflat, a omorât-o. O bătea în fiecare zi, de față cu fetița”. Sunt cuvintele unei mame distruse de durere, după ce fiica ei de 25 de ani a fost împușcată în cap de bărbatul portughez cu care trăia și cu care avea o fetiță de numai trei ani. Au trecut aproape cinci ani de atunci, iar femeia încă se luptă prin tribunale cu speranța că va reuși să-și câștige dreptul de a-și crește nepoțica, singura alinare care i-a mai rămas după asasinarea fiicei sale. Fetița dormea în pat cu mama ei când tatăl a adus un pistol acasă și a împușcat-o în dormitor, la 6 dimineața.
Mihaela Rusu a fost una dintre miile de fete de la noi plecate de acasă în speranța unei vieți mai bune în Occident. În urma ei, a rămas Ariana, o fetiță ajunsă la vârsta de 7 ani, care este crescută acum de soția celui care i-a ucis mama cu sânge rece, în timp ce tatăl ei, asasinul, este în închisoare, condamnat la 16 ani. Bunica din România a ajuns la disperare. După ce și-a văzut fiica executată chiar de bărbatul cu care trăia, Susana Rusu primește lovitură după lovitură. Femeia se luptă de cinci ani să o recupereze pe fetița Mihaelei din Portugalia, unde a avut loc crima. Asasinul are patru fete cu patru femei, iar singura cu care a fost și căsătorit a reușit să ia cu acte fetița și încearcă să o îndepărteze de familia din România. Justiția din Portugalia i-a dat drept de vizită bunicii o dată pe săptămână, iar femeia bate sute de kilometri, din Spania, unde lucrează acum, până în Portugalia, să-și vadă nepoțica.
Mama și-a vândut casa, pentru a-și îngropa copilul în țară
“Până în 2017, am mers în fiecare săptămâna cu mașina, din Spania, până în Portugalia. Mi-am luat special mașină, să pot ajunge la Ariana. Într-un weekend, au trimis poliția după mine în parc și au vrut să mă forțeze să semnez niște hârtii în alb, probabil, să renunț la fetiță. N-am semnat nimic. Numai pe traducător, am dat 6.000 de euro. Mi-am vândut casa din România să plătesc datoriile cu repatrierea, să o pot înmormânta pe Mihaela acasă. Când Mihaela era intubată, la spital, am sunat la ambasadă, să văd dacă știe cineva de ceea ce s-a întâmplat. Mi-a răspuns doamna consul și m-a chemat la ambasadă să îmi dea lista cu traducători, să îmi aleg după prețuri. Nu știu unde e ambasada, trimiteți-mi pe cine găsiți, am rugat-o. Nu mi-a trimis pe nimeni. După o zi sau două, m-a sunat un domn de la MAE să mă întrebe dacă e adevărat că m-au obligat medicii să donez organele Mihaelei. Nimeni nu m-a obligat. M-au întrebat ce am de gând să fac cu trupul. Mi-au explicat că ea e foarte tânără și e compatibilă, că sunt copii care așteaptă inima, rinichii, plămânii. Atunci, pe moment, am zis da. Oricum, mi-au zis că organele se scot pentru transportul cu avionul. Șefa ei de la fabrică m-a ajutat, am căutat firmă, să-i pregătească actele de deces. 14 mii de euro m-a costat totul. Au pus-o în două sicrie, unul din lemn, unul din plumb. Nu m-a ajutat nimeni, mi-am vândut casa din România, am luat împrumuturi peste împrumuturi. În aprilie 2014, am vândut casa să plătesc datoriile. Și am deschis proces pentru custodia fetiței.”
„Am rămas fără glas 6 luni, când n-am reușit să mai iau legătura cu ea”
În 2014, s-a întâmplat nenorocirea care i-a distrus viața. Susana Rusu avea trei copii. Mihaela era cea mai mică. Băiatul cel mare era plecat în Portugalia, fiica cea mică a vrut să plece la el când a terminat școala. “Nu am fost de accord, mai avea o lună până să împlinească 17 ani. A angajat-o la un restaurant, un portughez cu 27 de ani mai în vârstă a profitat că era tânără și nu știa nici limba, a luat-o cu el și nu a mai luat legătura cu noi doi ani de zile. M-am îmbolnăvit când am auzit. O sunam, nu răspundea, am stat şase luni în spital, am rămas fără glas. Când m-am recuperat, am plecat după ea, să o găsesc. I-am trimis un mesaj că nu vreau decât să știu dacă trăiește sau nu. Era dusă într-o pădure, unde lucra el, căra lemne, erau mai mulți muncitori, iar ea le făcea mâncare. Mi-a scris în câteva cuvinte: stai, mamă, liniștită, că sunt în viață. Apoi şase luni din nou nu mi-a mai răspuns. Am lăsat tot, am plecat să o găsesc”.
După ce a restabilit legătura cu fiică ei, femeia a reușit să o mai viziteze de câteva ori în Portugalia, inclusiv după nașterea fetiței. Mihaela o ducea din ce în ce mai rău, iar mama ei a ajutat-o cu bani, i-a luat inclusiv un calculator, pentru a putea ține legătura cu familia pe internet. Mama a stat la ea chiar înainte de crimă, de Crăciun, în 2013.
“Am plecat cu inima neîmpăcată. Am stat opt zile, am văzut multe lucruri cu care ea nu era de acord, aveau datorii, ea nu a vrut să îmi spună, de rușine. Mi-am dat seama și am ajutat-o cu bani. Ea muncea la o fabrică de perdele și lenjerii de pat. Câștiga 600 de euro pe lună, 350 era numai chiria. El nu mai muncea. Stăteau în frig și pe el nu îl interesa. Profita de faptul că eu nu înțeleg limba portugheză și o învăța pe fetiță să mă lovească, îi zicea că sunt nebună”.
Cea mai fericită zi: când a redevenit româncă
“Fetiţa nu avea acte de România și i-a fost teamă că o va acuza de furt de copii. A fost nevoită să suporte. Locuiau la Almada, la 40 km de Lisabona, în Seixal. Plângea și nu știa cum să-mi mulțumească pentru că i-am plătit din datorii. Nu avea bani nici să-și facă actele. Îi expiraseră actele de România de când a născut. El n-a lăsat-o să-și facă altele, ca să nu-i facă și fetiței cetățenie română. După vacanța de Sărbători, s-a întors la muncă și l-a mințit pe șeful ei că merge la dentist, pentru a se putea duce la ambasadă, să își facă un pașaport provizoriu. A scris pe Facebook că e cea mai fericită zi din viața ei, că a devenit iar cetățean român cu acte. Bucuria nu a durat mult pentru că el a controlat-o în geantă și i le-a ascuns. În mai puțin de o lună, a omorât-o. Pe 12 februarie, la 6 dimineața. Eu vorbisem cu ea seara, vorbeam cu ea în fiecare seară. Îmi spunea că o bate de față cu copilul. Voia să plece, să vina la mine în Spania, să nu sufere fetița. O durea tare capul, în fiecare zi aveau certuri. A fost ultima noastră discuție. El era plecat, mi-a zis că nu știe unde. S-gândit că poate e dus la altele. La 6 dimineață, a împușcat-o. Dormea cu Ariana în pat, a luat fetița de lângă ea din pat și a dus-o în altă cameră, apoi i-a pus pistolul la tâmplă. După ce a împușcat-o, a sunat-o pe fosta lui nevastă, singura cu care a fost căsătorit legitim. De fapt, am aflat că nici nu divorțase de ea. A venit împreună cu Nadia, fata pe care o avea cu el, care era cam de vârsta Mihaelei. Ele au ajuns primele la locul crimei, deși stăteau la 240 de km de ei. Nu a chemat nici salvarea, nici poliția până când nu au ajuns ele. De la 6 la 9 jumătate a ținut-o să zacă în pat. A avut hemoragie masivă, medicii nu au mai putut să o salveze. Poate dacă ar fi dus-o la spital, ar mai fi trăit…”
„Portughezii vor să mă taie din drepturi”
Cu cele două femei s-a luptat Susana Rusu prin tribunale din 2014 până acum. Românca e convinsă că cele două au tras sforile pentru ca fiica cea mare a criminalului, Nadia, să obțină dreptul de a crește fetița, mai ales că lucrează chiar la serviciul de asistență socială. Românca împarte practic custodia cu sora vitregă a micuței Ariana, dar nu aceasta o crește, ci mama sa. Susana Rusu nu a reușit să-i convingă pe judecătorii portughezi că ea, ca bunică, ar fi cea mai potrivită să crească fetița. Abia anul acesta s-a pronunţat decizia definitivă în justiția portugheza, așa că românca e hotărâtă acum să-și caute dreptatea la CEDO. Femeia e convinsă că cele două portugheze fac tot posibilul să o îndepărteze pe fetiță de ea și se folosesc de copilă pentru a-l scăpa mai repede din pușcărie pe tatăl criminal.
Un tribunal din Almada l-a condamnat pe portughez la 20 de ani de închisoare pentru uciderea tinerei Mihaela Rusu. 18 ani a primit pentru crimă și doi ani pentru deținere ilegală de armă cu serie falsă. Un judecător de la Curtea Supremă i-a redus apoi pedeapsa cu patru ani.
Ministerul Afacerilor Externe pecizează că “Ambasada României la Lisabona are cazul în atenție, menține legătura cu familia și cu autorităţile locale și acordă asistenţă consulară necesară, în limita competențelor legale, asigurându-se că procedurile legale sunt respectate. În prezent, în conformitate cu decizia instanței portugheze, minora este în custodia surorii paterne, iar autoritatea părintească este exercitată în comun de sora paternă şi de bunica maternă”.
Birocrația în caz de nenorocire
MAE avertizează că “misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României nu pot interveni în procedurile judiciare derulate pe teritoriul statelor unde sunt acreditate sau să asigure reprezentarea cetățenilor români în justiție, însă pot pune la dispoziția cetățenilor români o listă cu avocați și traducători din statul respectiv. De asemenea, dacă decesul survine pe teritoriul unui alt stat, iar familia face dovada că nu dispune de mijloacele financiare necesare și nu este posibilă înhumarea pe plan local, pe teritoriul statului de reședință, se poate utiliza fondul de urgență pentru repatrierea corpului neînsuflețit”.
"Eu încerc să o fac fericită, dansez cu ea, o duc peste tot, la piscină, peste tot, vreau să zâmbească, mergem toata familia la ea, sărbătorim onomasticile cu ea..."
În paralel cu demersurile pentru fetiță, românca cere și redeschiderea procesului pentru omor deosebit de grav. Consideră că justiția portugheză a fost prea blândă cu asasinul fiicei sale, care și-a premeditat fapta. Susține că nu doar familia asasinului, ci și autoritățile implicate în cazul fetiței au încercat să o intimideze pentru a renunța să o mai viziteze.
Mai mult, se teme că ucigașul ar putea să-i facă rău și fetiței când va crește și ar putea să afle adevărul despre mama ei. Din închisoare, bărbatul i-a povestit copilei că mama ei a înnebunit și a plecat înapoi în țara ei, iar pe ea a abandonat-o pentru că nu îl iubea pe el.
