x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ce drepturi au consumatorii când îşi duc maşina în service

Ce drepturi au consumatorii când îşi duc maşina în service

de L. Budin    |    01 Iul 2020   •   17:30
Ce drepturi au consumatorii când îşi duc maşina în service
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

De multe ori, persoanele care merg cu maşina în service nu ştiu ce drepturi au. Asociația Națională de Protecția Consumatorilor InfoCons arată detaliile la care ar trebui să fie atent orice şofer care îşi duce maşina la reparat.

 

Clientul se asigură mai întâi că service-ul funcţionează legal şi este autorizat RAR. Unitatea este obligată să afişeze preţurile cu TVA la loc vizibil, la recepţie, şi să precizeze modul de calcul utilizat. Consumatorul ar trebui se informeze în prealabil asupra tarifelor practicate şi să solicite un deviz estimativ al intervenţiei, mai recomandă cei de la InfoCons.

 

Costul intervenţiei

Consumatorul trebuie să solicite nota de comandă, care cuprinde natura exactă a reparaţiilor, costul probabil al intervenţiilor şi durata imobilizării autovehicului. „Nota de comandă (reparaţie), semnată de cele două părţi, ajută la o eventuală contestare a facturii şi va constitui dovada în cazul în care sunt lucrări necorespunzătoare sau neefectuate”, explică InfoCons.

Dacă autoturismul nu e restituit în termenul stabilit, clientul le poate pune în vedere responsabililor unităţii respective să respecte termenul înscris, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

 

Reparaţii explicate

Factura trebuie să conţină data şi locul efectuării reparaţiei, modul de calcul al manoperei, piesele de schimb utilizate (cantitate şi preţ), alte materiale de întreţinere, consumabile utilizate (cantitate şi preţ), numărul de înmatriculare al autoturismului, eventual kilometrajul.

Pentru piesele de schimb utilizate în serie, din stocurile proprii, se acordă garanţie. „Specialiştii din service-uri au datoria să consilieze clienţii asupra reparaţiilor ce trebuie efectuate, explicând motivele”, recomandă InfoCons.

 

 

Unitatea are obligaţia să restitutie clientului piesele înlocuite şi este responsabilă de accidentele survenite în interiorul spaţiului de lucru.

 

×