x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ce prevede rectificarea bugetară la Primăria Capitalei

Ce prevede rectificarea bugetară la Primăria Capitalei

29 Sep 2017   •   13:30
Ce prevede rectificarea bugetară la Primăria Capitalei
Sursa foto: Diana Oros

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat în şedinţa de ieri o nouă rectificare bugetară. 70 de milioane de euro vor merge pentru construirea unui nou CET, în zona de nord-vest a Capitalei. Rectificarea va duce la o reducere a fondurilor alocate pentru infrastructură sau semaforizare. Primarul Gabriela Firea spune, însă, că au fost doar redistribuiţi banii care nu vor fi cheltuiţi anul acesta către alte proiecte, ceea ce nu va afecta investiţiile pe termen lung.

Potrivit planului de rectificare bugetară, din cele 100 de milioane de euro care sunt realocate companiilor din Holdingul Bucureşti Capitală Europeană prin rectificare bugetară, 70 de milioane de euro merg pentru construirea unui nou CET, în zona de nord-vest a oraşului. "Astăzi, spunem adio unui model administrativ învechit şi retrograd, în care subordonatele Primăriei erau regii autonome şi administraţii şi capitalizăm societăţile comerciale ale Holdingului Bucureşti Capitală Europeană", a spus Gabriela Firea în cadrul şedinţei. Potrivit proiectului, fondurile pentru infrastructură vor fi reduse cu 175 de milioane de lei. Se va opri finanţarea pentru semaforizarea a 38 de intersecţii, iar fondurile pentru tratarea şi distrugerea deşeurilor va fi redus cu 3 milioane de lei. De asemenea, se va reduce bugetul alocat pentru înfiinţarea de noi subunităţi de pompieri în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, de la 3 milioane de lei la 298.000 de lei. Fondurile pentru achiziţionarea de echipamente şi maşini, va fi redus de la 54,5 milioane de lei, la 11,6 milioane de lei. Bugetul alocat proiectului Esplanada, din zona Unirii, se reduce cu 1,1 milioane de lei, iar implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Capitalei va avea o reducere a bugetului de la 5 milioane la un milion de lei. De asemenea, se reduc şi fondurile alocate pentru transporturi, de la 1,1 miliarde de lei la 9,1 milioane de lei. Pentru străzi şi parcări, bugetul se reduce la 4 milioane de lai la 1,7 milioane. Gabriela Firea spune că nu este vorba de reducerea banilor pentru proiectele pe termen lung, ci doar o redistribuire a fondurilor care nu vor fi cheltuite până la finalul anului. "Nu este în niciun caz vorba de tăieri în sensul diminuării creditelor de angajament multianuale, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării finalizarea unui proiect, ci doar redirecţionarea creditelor bugetare din 2017, respectiv a sumelor care, din motive obiective, nu pot fi cheltuite până la sfârşitul acestui an", a spus aceasta.

Va fi suplimentat bugetul Centrului de Creaţie, Artă şi Tradiţie, care va avea 63,2 milioane de lei, cu 10,5 milioane în plus. Creşte şi bugetul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, cu 10,7 milioane de lei alocate pentru biserici şi parohii

Studiile de fezabilitatea pentru multe proiecte din Bucureşti vor fi realizate de companiile înfiinţate de primărie

 

×