x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ce trebuie să ştii când înfiinţezi o firmă

Ce trebuie să ştii când înfiinţezi o firmă

12 Sep 2019   •   20:10
Ce trebuie să ştii când înfiinţezi o firmă
Sursa foto: BernardaSv/Getty Images/iStockphoto

Zeci de mii de firme se înfiinţează anual în România. De multe ori, se întâmplă însă ca viitorii patroni să nu ia în calcul încă de la înfiinţarea societăţii comerciale problemele ce pot apărea pe parcurs, probleme legate în special de disputele dintre asociaţi, de modalitatea de vot sau de atribuţiile acordate administratorului.

Societatea cu răspundere limitată (SRL) se înfiinţează la Registrul Comerţului din raza căruia îşi are sediul social. Aceasta poate avea un domeniu principal şi mai multe domenii de activitate secundare, unul sau mai multi asociaţi, care vor răspunde faţă de clienţii societaţii numai în limita capitalului social subscris şi vărsat de fiecare dintre ei.

Obiectul de activitate principal şi secundar al societăţii comerciale trebuie să fie exact determinat şi să cuprindă întreagapaletă de activităţi desfăşurată de client. Dacă societatea realizează activităţi care nu sunt în actul constitutiv, sau au fost trecute dar nu au fost autorizate, autorităţile fiscale pot confisca tot venitul aferent acestor activităţi.

Dacă înfiinţezi un SRL, noul sediu central poate fi în casa ta, aflată în proprietate, sau într-un spaţiu închiriat. În cazul în care sediul se află într-un apartament de bloc, trebuie obţinută aprobarea asociaţiei locatarilor. Dacă firma va avea mai multe puncte de lucru, unele cu activităţi productive, trebuie obţinute aprobări de la autorităţi pentru specificul acelor operaţiuni.

Orice societate comercială trebuie să aibă un cod de înregistrare fiscală (CIF) sau cod unic de înregistrare (CUI). Pentru obţinerea acestuia, este bine să apelaţi la un contabil. Costă, dar vă scuteşte de birocraţie.

Cele mai frecvente speţe

Majoritatea speţelor de drept societar sunt legate de modalitatea în care se iau hotărârile adunării generale a asociaţiilor, de drepturile şi obligaţiile asociaţilor şi de puterile conferite administratorilor sau consiliului de administraţie. Or, atunci când se înfiinţează o societate comercială sau după înfiinţare, un avocat specializat în drept corporatist poate consilia clientul cu privire la felul în care se stabilesc drepturile şi obligaţiile asociaţilor majoritari sau minoritari, cu privire la atribuţiile care pot fi lăsate în sarcina administratorului sau cu privire la drepturile de vot din cadrul adunării generale a asociaţilor. Totodată, avocatul poate consilia în legătură cu aspectele privind moştenitorii şi drepturile acestora şi cu privire la răspunderea administratorilor

Radu Pavel, avocat coordonator la societatea de avocatură Pavel, Mărgărit şi Asociaţii.

 

×