x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cei doi români răniţi în atacul terorist de la Londra sunt din Constanţa

Cei doi români răniţi în atacul terorist de la Londra sunt din Constanţa

23 Mar 2017   •   12:08
Cei doi români răniţi în atacul terorist de la Londra sunt din Constanţa

Cei doi români răniți în urma atentatului terorist de la Londra sunt din Constanța! Andrei Burnaz și Andreea Cristea au fost internați într-un spital din capitala Marii Britanii, însă, din nefericire, starea tinerei este critică.

Cei doi se aflau la Londra într-un city-break pentru a sărbători ziua de naștere a lui Andrei. Andrei este inginer de profesie, iar Andreea este arhitect.

Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, a declarat joi, pentru AGERPRES, că românca rănită în atentatul de la Londra a suferit o 'intervenţie chirurgicală complicată' , iar starea acesteia continuă să fie critică. 

"Colegii de la Secţia Consulară au fost la spital. În momentul de faţă, starea celor doi răniţi români se prezintă în felul următor: doamna e într-o stare relativ critică, pentru că are multiple leziuni şi are o problemă cu funcţionarea plămânilor. În cursul acestei nopţi, ea a suferit o intervenţie chirugicală destul de complicată vizând îndepărtarea unui cheag de sânge. Din fericire, a supravieţuit cu bine acestei intervenţii şi a fost mutată în alt spital, (...) pentru a i se face investigaţii legate de starea plămânilor. Doamna este intubată. Starea ei e în continuare critică, dar sperăm că o va depăşi. Domnul e într-o stare bună, are o fractură la laba piciorului. Dar e într-o stare de şoc psihologic, din cauza situaţiei", a precizat Mihalache. 

Potrivit acestuia, cei doi români se aflau în excursie la Londra, bărbatul îşi serba ziua de naştere şi urmau să se căsătorească. 

"Noi vom fi în dialog permanent cu medicii şi sperăm că această stare critică va fi depăşită. Suntem în dialog cu autorităţile", a adăugat ambasadorul român. 

Două persoane de cetăţenie română au fost rănite în urma atacului de miercuri după-amiază de la Londra. Una dintre ele se află în continuare internată în stare gravă, iar cealaltă, care a fost rănită uşor, a fost externată, a informat joi dimineaţa Ministerul Afacerilor Externe. 

Miercuri, un bărbat a intrat cu autoturismul în pietonii de pe podul Westminster din Londra, iar după aceea a reuşit să înjunghie un poliţist şi a încercat să intre în clădirea Parlamentului, înainte de a fi împuşcat mortal de forţele de securitate. Poliţistul înjunghiat a decedat în urma rănilor suferite, la fel şi doi dintre pietonii loviţi de maşina atacatorului. AGERPRES

×