x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social CFR Călători: 11 trenuri, anulate marţi

CFR Călători: 11 trenuri, anulate marţi

20 Mar 2018   •   07:45
CFR Călători: 11 trenuri, anulate marţi

CFR Călători anunţă că marţi vor fi anulate 11 trenuri de călători, pe rutele Bucureşti-Constanţa, Bucureşti-Feteşti, şi retur, Făurei- Galaţi şi Constanţa - Făurei, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

 

"În contextul condiţiilor meteo nefavorabile (chiciură la nivelul firelor de contact, a elementelor de infrastructură şi a materialului rulant), precum şi urmare a interzicerii circulaţiei cu locomotive electrice, CFR Călători menţine măsura anulării trenurilor în zonele afectate. Măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă ?i menţinerea legăturilor feroviare între localităţile mari", se menţionează într-un comunicat al companiei.

Astfel, vor fi anulate trenurile:1581 Bucureşti Nord-Constanţa, 1582 Constanţa-Bucureşti Nord, 1587 Bucureşti Nord -Constanţa, 1588 Constanţa- Bucureşti Nord, 8002 Constanţa- Bucureşti Obor, 8003 Obor-Constanţa, 7373 Făurei -Galaţi, 8212 Constanţa -Făurei, 8011 Bucureşti Obor-Feteşti, 8012 Feteşti-Obor şi 8001 Bucureşti Obor-Constanţa.

AGERPRES

×