x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Chițoiu intră în conflict cu procurorii

Chițoiu intră în conflict cu procurorii

de Mariana Zaharia    |    09 Iul 2020   •   10:49
Chițoiu intră în conflict cu procurorii
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Daniel Chițoiu se războiește cu procurorii argeșeni. Fostul ministru s-a plâns conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș că se consideră nedreptățit de una dintre deciziile procurorului de caz. Avocații politicianului au făcut mai multe obiecțiuni la expertiza tehnică ce îl scoate vinovat pe Chițoiu, dar au fost respinse toate, lucru ce nu i-a picat tocmai bine. Plângerea făcută împotriva ordonanței procurorului de caz este acum pe masa șefului Parchetului.

 

Când a primit expertiza tehnică în care scria negru pe alb că a intrat pe contrasens și a provocat un accident rutier în care au murit doi oameni și o a treia victima a fost grav rănită, Daniel Chițoiu nu a fost de acord și le-a cerut avocaților să depună obiecțiuni. Unele erau legate de viteza mașinilor, altele de cine a păstruns pe contrasens, dar și de purtarea centurilor de siguranță de către victime. Procurorul de caz le-a respins pe toate. Chițoiu a făcut plângere împotriva ordonanței prin care expertiza rămânea valabilă așa cum este. Pentru că nu i s-a părut corectă decizia, a sesizat conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și așteaptă răspunsul prim-procurorului.

 

A devenit inculpat

 

Plângerea politicianului a venit imediat după ce procurorii l-au anunțat că nu mai este suspect în dosar, ci inculpat. „În acest moment, persoanei acuzate i-a fost adusă la cunoștintă calitatea de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. În cauză au fost întocmite două rapoarte de expertiză, iar inculpatul a contestat raportul de expertiză tehnică judiciară formulând obiecțiuni ce au fost respinse de procuror prin ordonanță. Ulterior, inculpatul a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului și urmează să ne pronunțăm în legătură cu acest aspect”, a declarat Marius Ștefan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

 

Daniel Chițoiu este la mâna prim-procurorului de pe lângă Tribunalul Argeș, Marius Ștefan, cel care va decide asupra plângerii făcută de politician. Șeful Parchetului este cunoscut în județ ca unul dintre cei mai duri magistrați.

×