x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Explozie intr-un bloc in Constanţa: Trei răniţi, printre care un copil

Explozie intr-un bloc in Constanţa: Trei răniţi, printre care un copil

30 Iul 2018   •   20:24
Explozie intr-un bloc in Constanţa: Trei răniţi, printre care un copil

Trei persoane, printre care un copil de 3 ani, au fost rănite şi transportate la spital în urma unei explozii produse luni seară, într-un apartament dintr-un bloc situat în zona centrală a municipiului Constanţa, potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ)

 

Purtătoarea de cuvânt a SAJ Constanţa, dr. Claudia Tatarici, a declarat că minorul a suferit arsuri de gradele I şi II la membrele inferioare, alte două persoane rănite fiind bunica şi tatăl copilului. Bunica are arsuri de gradele I şi II la membrele inferioare, iar bărbatul - arsuri de gradele I, II şi III pe faţă şi membrele inferioare. 

"În final toţi vor merge spital. Toţi sunt conştienţi", a menţionat Tatarici. 

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, la numărul unic de urgenţe 112 s-a primit, în jurul orei 18.00, un apel cu privire la o explozie ce nu a fost urmată de incendiu, nefiind nevoie de intervenţia pompierilor. Se presupune că a fost vorba de o explozie cauzată de o acumulare de gaze de la o butelie. ISU a anunţat Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcţii pentru a face verificări la structura de rezistenţă a blocului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: explozie bloc constanta raniti copil